CREDITE, BROKER CREDITE, LEASING, MANAGEMENTUL PROIECTELOR, 9

3.4. Managementul stocurilor de materiale
în cadrul proiectelor
3.4.1. Interventia din partea managerului de proiect
În vederea urgentarii aprovizionarii, un rol determinant îl poate avea managerul de proiect, care
intervine în acest proces prin înaintarea de note explicative furnizorilor sau prin luarea unor masuri
de urgenta, daca acestea par justificate.
O alta problema întâlnita în cadrul unui proiect se refera la crizele de materiale, aparute din
cauza întârzierilor, erorilor de aprovizionare, deteriorarii, furturilor, nivelurilor inadecvate ale
stocurilor generale, solutia gasindu-se în emiterea unor liste de materiale deficitare. Cerintele
întocmirii unei asemenea liste privesc descrierea materialelor, tipul si cantitatea, furnizarea de
informatii clare si precise persoanei responsabile de achizitie, indicarea gradului de urgenta,
permiterea feed-back-ului informatiei. O data completata lista, ea este trimisa de urgenta
achizitorului prin cel mai rapid mijloc posibil.
Un astfel de borderou pentru identificarea materialelor deficitare, este prezentat în cadrul
tabelului urmator:
115
(Exemplu demonstrativ)
LIPSA
MATERIALELOR
DEFICITARE
În atentia managerului de
aprovizionare
Articolele sunt critice
pentru desfasurarea
productiei
Rugam expediati si
raportati de urgenta
Proiect:
Departament:
Data emiterii:
Emis de:
Numarul comenzii de
aprovizionare
Descrierea materialelor sau
echipamentelor
Cantitatea
necesara
Când este
nevoie de ele
Raspunsul
managerului
de
aprovizionare
Fig. 3.4. Exemplu de borderou pentru identificarea materialelor deficitare.
Acest tabel ofera o trecere în revista a principalelor materiale deficitare implicat într-un proces
de aprovizionare, fiind un exemplu complet aplicativ pentru managementul prin exceptare.
3.4.2. Metode moderne de management al stocurilor
de materiale în proiecte
1. Principiul Pareto si managementul stocurilor
Vilfredo Pareto (1848-1923), sociolog si economist de origine italiana, a elaborat celebra teorie a
distribuirii bogatiei în cadrul populatiei generale, care înainteaza ideea ca 80% din bogatia totala
este distribuita de regula la numai 20% din populatie. Concluziile sale au dus la acceptarea si
folosirea generala a „principiului Pareto”, cunoscut si sub numele de „legea lui Pareto” sau regula
„80 / 20”. De aici reiese si ipoteza ca dintr-un ansamblu de articole, 80% din valoarea sau efectul
lor apartin doar la 20% din articole, denumite „putine, dar semnificative”.
Aplicând aceasta teorie la controlul stocurilor, rezulta ca 80% din articolele achizitionate sau
tinute în stoc reprezinta probabil doar 20% din valoarea inventarului.
2. Varianta ABC
Varianta cea mai utilizata în practica controlului managerial asupra stocurilor, denumita varianta
ABC, priveste împartirea stocului în trei parti, denumind fiecare grupa de articole A, B si C, în care
acestea se încadreaza astfel: în grupa A, cele mai valoroase 10% din articole, în grupa B, 20% dintre
articolele de valoare moderata, în grupa C produse cu valoare minora 70% dintre articole.
Datorita faptului ca articolele din grupa A sunt si cele mai valoroase, eliberarea lor din stoc
trebuie autorizata în mod corespunzator, fiecare noua comanda de achizitie fiind vizata de un
manager superior. În ceea ce priveste articolele din categoria B, comenzile de reînnoire a stocului se
declanseaza în momentul în care înregistrarile arata ca stocul a scazut sub un nivel predeterminat,
iar cantitatea care se comanda din nou este calculata pentru a restabili nivelul stocului la un maxim
116
predeterminat. Cum articolele din categoria C sunt articole minore, consumabile, eliberarea lor din
stoc este mai putin riguros controlata, reînnoindu-se comanda de achizitie la epuizarea unei anumite
parti, de exemplu, jumatate.
Exista situatii în care pentru derularea unui proiect se folosesc integral materiale din stoc, fara a
fi nevoie de un proiect special de achizitionare. Acest lucru se întâlneste la companiile mari,
capabile sa pastreze stocuri ample din toate materialele, dat fiind faptul ca un asemenea mod de
aprovizionare din stoc atrage dupa sine costuri ridicate pentru companie pentru pastrarea lor în
magazie, dar ofera avantaje locale de costuri din punctul de vedere al managerului de proiect.
Avantaje decurg si din faptul ca materialele se pot achizitiona în loturi economice, astfel încât
costurile standard ale materialelor folosite în cadrul proiectului pot parea scazute. De asemenea,
depozitarea materialelor nu mai constituie o problema.
Cea mai mare parte a proiectelor vizeaza companii ce nu pastreaza stocuri de materiale în
magazie, drept pentru care trebuie comandat fiecare articol necesar. Un asemenea mod de lucru
prezinta o serie de avantaje incontestabile, însa si dezavantaje, asa cum ar fi situatia în care
compania desfasoara mai multe proiecte în acelasi timp si în aceleasi ateliere, când pentru
procurarea comenzilor nu se mai fac reduceri de preturi datorita cantitatilor relativ mici
achizitionate. Unele achizitii pot duce la cresterea inventarului total al companiei, si implicit al
costurilor acestuia. Aprovizionarea pe proiecte permite o mai buna analiza a costurilor si a
bugetului.
De exemplu, prealocarea materialelor ce urmeaza a fi folosite într-un proiect, realizata prin
retragerea acestora din stocul general si plasarea într-un stoc separat, destinat proiectului, reprezinta
unul dintre avantajele nete ale aprovizionarii pe proiect.
Proiectele care implica siguranta nationala impun achizitionarea tuturor articolelor numai cu
conditia certificarii conformitatii pentru utilizare, aplicabile atât materiilor prime, cât si produselor
finite. În acest sens, se desemneaza un organism extern de inspectie care sa aprobe procedurile de
calitate, atât la sediul antreprenorului, cât si la sediile furnizorilor. Bunurile inspectate se
înmagazineaza în locuri special amenajate, numai pe baza unui certificat de autorizare specific
lotului respectiv, eliberat de catre comisia de inspectie. Stocurile astfel înfiintate sunt stocuri
„rezervate” în care sunt pastrate doar materialele destinate unui anume proiect separat de cele
pentru utilizari generale, constituind o metoda eficienta de prealocare.
Pe lânga faptul mentionat mai sus, furnizorii bunurilor implicate în asemenea proiecte trebuie sa
asigure si posibilitatea de „urmarire” a acestora, care consta în identificarea sursei si a lotului din
care provine un anume produs. Analizând aceste conditii, se ajunge la concluzia ca alegerea unuia
dintre cele doua sisteme de aprovizionare – pe proiect sau din stoc – nu este la latitudinea
antreprenorului, ci achizitiile pe proiect devin în fapt o conditie contractuala.
Managementul stocurilor presupune rezolvarea problemelor ridicate de depozitarea fizica a
marfurilor, care pot fi împartite în câteva categorii bine definite:
– spatiul – vizeaza locul exact în care sunt depozitate materialele, fiind o resursa în proiect, în
aceeasi masura ca si forta de munca;
– etichetarea – este o conditie esentiala a depozitarii, în ordinea evitarii confuziilor. Se
recomanda ca produsele depozitate sa primeasca numere sau coduri, respectiv coduri de culoare
pentru materialele folosite frecvent;
– localizarea – este o problema proportionala cu marimea depozitului si cu modul de amplasare
a materialelor. Procedura uzuala în orice depozit bine administrat cere ca fiecare raft sau lada sa
poarte o adresa de identificare, un simplu cod alfanumeric;
– conservarea – se refera la anumite conditii de depozitare a materialelor predispuse în mod
deosebit deteriorarii din cauza socurilor mecanice, caldurii, frigului, umiditatii, contaminarii
reciproce.
– metodele si echipamentul de manipulare – datorita fragilitatii, se recomanda ca unele
materiale sa fie transportate cu ajutorul echipamentelor speciale de manipulare
– asigurarea sanatatii si sigurantei – realizate prin intermediul politicilor practicate de catre
organizatia promotoare si managerul de proiect.
117
– proceduri de birou de rutina – vizeaza procedurile manuale sau pe cele informatizate
– securitatea – se impune ca, în ordinea prevenirii furturilor si a reducerii la minim a iesirilor
neregulamentare sau neînregistrate, accesul la depozitele de materiale sa fie permis doar
personalului autorizat. De asemenea, este necesara o asigurare a pazei în afara orelor de program
– sisteme de înregistrare a stocurilor si sisteme informationale – cuprind intrarile si iesirile
materialelor, controlul stocurilor, contabilitatea costurilor. Intrarile de materiale în depozit trebuie
însotite de documente adecvate, iar iesirile, autorizate si însotite de comenzi de marfuri, liste de
materiale, scheme de iesire din magazie sau liste de piese.
3.5. Proceduri de aprovizionare pentru proiecte
Sistemul aprovizionarii pentru proiectele, desi respecta structura generala, se deosebeste de
aceasta printr-o serie de elementele organizatorice. Astfel, agentul de aprovizionare poate fi o
organizatie independenta, departamentul de aprovizionare al contractorului, departamentul de
aprovizionare al clientului, sau o combinatie a acestor variante. În cadrul unui proiect international,
seful serviciului de aprovizionare al contractorului are posibilitatea contractarii cu antreprenori
locali, ori, daca conditiile pietei o cer, cu furnizori din orice parte a lumii, în functie de rentabilitate,
de amplasarea lor, de calitate etc.
Materialele si echipamentele necesare derularii proiectului sunt controlate de catre inginerul de
proiect în cadrul unui borderou de urmarire a achizitiilor, în vederea codificarii seriale a acestora.
Unele dintre aceste borderouri sunt realizate electronic, cuprinzând si informatii referitoare la
costuri si planificare. Pentru a simplifica controlul achizitiei fiecarui articol, borderoul ar trebui sa
mentioneze fiecare etapa importanta si termenele la care se desfasoara ea. Din timp în timp se cere o
reunire a borderourilor de control prin intermediul unui program global de control al aprovizionarii
pentru întregul proiect. La încheierea proiectului, borderourile se arhiveaza, ele fiind o parte
integranta a documentatiei proiectului.
Un manager competent cunoaste ca una dintre cheile succesului unui proiect este pregatirea
documentatiei care sa cuprinda caracteristicile bunurilor ce se doresc achizitionate. În acest sens, în
pregatirea specificatiilor de achizitie, se contureaza doua etape:
- etapa cererii de oferta – specificatia pentru cererea de oferta este depusa de catre posibilii
furnizori
- etapa de comanda de achizitie – specificatiile pentru cererea de oferta sunt înlocuite cu
specificatiile de achizitie dupa discutiile cu furnizorul ales.
Companiile cu experienta în managementul de proiect stiu sa evite eforturile repetate si riscurile
greselilor prin dezvoltarea unei baze de date pentru specificatii ori prin pastrarea documentelor sub
forma de fisiere în calculator, ce pot fi folosite ca atare sau modificate ori de câte ori este nevoie sa
se întocmeasca o noua specificatie.
Producerea oricarui echipament care intra în componenta unui proiect reprezinta ea însasi un
proiect de productie, impunând aceleasi tehnici manageriale ca si proiectul cadru, chiar daca la o
scara mai mica.
În ceea ce-l priveste pe agentul de achizitionare, perioada care urmeaza dupa emiterea unei
comenzi de achizitie înseamna asteptare si trebuie sa conteze foarte mult pe faptul ca furnizorul îsi
va respecta obligatia. De aceea poate organiza vizite la locul de productie al furnizorului pentru a
urmari stadiul si evolutia lucrarii. Agentul de aprovizionare are de regula obligatia de a-l tine la
curent pe managerul de proiect cu stadiul tuturor detaliilor referitoare la acest proces.
Dupa finalizarea acestei etape, totul decurge conform sistemului general, respectiv se procedeaza
la transportul bunurilor achizitionate la depozitele cumparatorului si se face receptia marfii,
încheindu-se astfel si proiectul.
118
Ceea ce au în comun toate proiectele si în domeniul administrarii resurselor materiale este
aceeasi caracteristica: proiectarea ideilor si activitatilor si transformarea lor în noi realizari.
Elementul de risc si de incertitudine mereu prezent arata ca evenimentele si sarcinile necesare
pentru realizarea proiectului, deci si a administrarii resurselor materiale nu pot fi niciodata
prevazute cu o acuratete absoluta.
Scopul managementului de proiect este de a preveni sau prezice cât mai multe dintre pericolele si
problemele ce apar si de a planifica, organiza si controla activitatile, astfel încât proiectul sa poata fi
finalizat cât mai bine posibil, în pofida tuturor riscurilor existente.
119
CAPITOLUL 4
Managementul riscului proiectului
4.1. Elemente de principiu privind riscul
Riscul este un partener normal si de nedespartit al oricarei activitati având efecte directe si
puternice asupra rezultatelor activitatii respective. Orice activitate are un anumit grad de risc. În
fiecare zi structura organizatorica din care facem parte este abordata direct sau indirect de diverse
riscuri. Totodata si noi ca persoane fizice, sîntem supusi la diverse riscuri. Traim într-o lume a
riscurilor. Aceste riscuri se refera la bunurile care sînt la dispozitia noastra, la partenerii cu care
lucram, la mediul în care lucram. Implementarea unui sistem de management al riscului devine prin
urmare un important obiectiv pentru orice structura organizatorica cît si pentru o persoana fizica.
Putem oare contracara efectele negative ale unor asemenea evenimente aleatoare care apar fie ca
vrem sau nu, fie ca ne place sau nu? Probabil ca nu în întrgime, dar cu siguranta le putem atenua.
Managementul riscului si managerul de risc sunt absolut obligatorii pentru o activitate de succes în
afaceri si mai ales în cadrul structurilor organizatorice prin proiecte respectiv a managementului
prin proiecte. O activitate necorespunzatoare de management al riscului conduce la importante
pierderi financiare, politice si chiar umane.Multitudunea si complexitatea instrumentelor dezvoltate
de economia de piata permite acoperirea oricarui tip de risc. Managementul riscului nu este o
activitate usoara si ieftina acesti doi parametri fiind la cote maximale. Activitatea de management
al riscului s-a dezvoltat coceptual, teoretic si practic, devenind o puternica industrie. Orice structura
organizatorica de performanta are un departament de risc, o strategie de risc si obligatia de raporta
operatiunile de acoperire a riscurilor pe care le desfasoara. Un mediu înconjurator cu un risc
complex în crestere avînd un grad înalt de imprevizibilitate, o piata a asigurarilor complexa cu
interdependente între diverse structuri organizatorice contribuie la dificultatea gasirii de solutii
corecte de management al riscului corespunzatoare cerintelor noastre de succes. Aici putem include
si în ultimul timp crearea, respectiv dezvoltarea unei culturi si educatii coflictuale care daca nu este
cotrolata duce la falimentul structurii organizatorice respective sau la escaladarea unor conflicte
care apoi scapa de sub control avînd urmari catastrofale. Utilizarea tot mai intensa a tehnologiei
informatiei în managementul riscului a condus la realizarea de sisteme inteligente integrate adaptive
în managementul riscului care au capacitatea de a lua decizii în timp real conducînd la minimizarea
efectelor negative ale riscului si monitorizarea riscurilor reziduale cu optimizarea efectelor pozitive.
Având în vedere cele de mai sus se poate spune ca „Cel mai mare risc este sa nu fie nici un
risc”. Daca este un risc, folosind managementul riscului, acesta poate fi controlat, dar daca nu e nici
un risc evident, sigur vor fi riscuri ascunse care vor fi mai greu controlate. Riscul nu trebuie înteles
ca fiind un element distrugator. Riscul poate conduce la oportunitati extraordinare pentru cei care
stiu cum sa îl foloseasca. Scopul este de a cunoaste riscul si al folosi pentru succesul nostru. Solutia
nu este evitarea completa a riscului, care de altfel este imposibil, ci evitarea riscurilor care nu pot fi
întelese respectiv cotrolate si monitorizarea respectiv utilizarea riscurilor riscurilor ramase în scopul
succesului. Existenta riscurilor a condus la dezvoltarea structurilor care se ocupa cu managementul
riscului. Progresul omenirii nu ar fi fost posibil daca riscul ar fi fost evitat. Realizarile de
performanta au impus asumarea unor riscuri deosebite. Evitarea riscurilor este o cale sigura catre
esec. Un risc mai mare poate conduce la un cîstig mai mare. Afacerile de valoare se concentreaza
pe un cîstig de calitate prin evaluarea corecta si tot mai sofisticata a raportului dintre risc si cîstig
120
utilizînd tehnologia informatiei. Riscul se poate cuantifica fiind luate decizii cotrolate privind cât de
mult risc si ce fel de risc se acepta a fi asumat având în vedere incertitudinea si logica în luarea
deciziilor. Cu cît se utilizeaza proceduri mai sofisticate în managementul riscului cu atât se risca
mai mult iar greselile au o influenta catastrofica.
Riscurile apar în cadrul tuturor activitatilor socio-economice, pentru fiecare dintre acestea
îmbracând forme particulare, în functie de tipul, modul de manifestare si marimea acestora.
Masurarea riscului se realizeaza prin analiza non-liniaritatilor utilitatii relevate de analiza
financiara, sau prin variatia distribuirii probabilitatilor câstigurilor si a pierderilor posibile, pentru
fiecare alegere specifica unei situatii particulare.
Gradul de manifestare al riscului este direct legat de probabilitatea sa de realizare si ca urmare
se face o clasificare a gravitatii riscurilor în functie de probabilitatea lor de realizare.
Managementul financiar al riscului este în mod traditional domeniul bancilor si al institutiilor
financiare. Datorita specificului acestei activitatii, institutiile sunt expuse în procente diferite
riscului de piata, de credit, de lichiditate si operational, care, daca este gestionat corect, poate aduce
profituri substantiale sau, din contra, în cazul unui management slab poate conduce la falimentul
bancii sau institutiei financiare respective. Posibilitatea unui esec major combinata cu cerintele
foarte ridicate ale regulatorilor pietelor respective au facut ca aceste institutii sa cheltuiasca sume
importante pentru a achizitiona sisteme sofisticate prin care sa controleze riscul. Totul sau aproape
totul depinde de cunoasterea la timp a starilor de fapt, proceselor si tendintelor economiei. Pentru o
institutie financiara managementul riscului este procesul de identificare, masurare (cuantificare) si
de management a diferitelor tipuri de riscuri care rezulta din activitatea curenta a institutiei
respective. Aceste riscuri se refera la riscul de piata, riscul de credit, riscul de lichiditate si cel
operational precum si orice combinatie a riscurilor mentionate. Pentru a realiza managementul
acestor riscuri, aceste institutii au nevoie de sisteme informatice sofisticate care sa fie capabile sa
ofere solutii în timp real si sa evalueze situatia întregului portofoliu detinut. Aceste sisteme sunt
capabile sa faca fata aproape oricaror situatii, de la riscul valutar (de rata de schimb) la cel rezultat
din detinerea unui portofoliu de derivative. De asemenea aceste sisteme evalueaza situatia
portofoliului bancii sau institutiei financiare pentru o anumita zona geografica si semnalizeza
potentialul unei pierderi daca anumite praguri de referinta au fost depasite. Pentru o banca sau
institutie financiara este extrem de important sa primeasca o evaluare în timp real a pierderii
maxime potentiale sau a cîstigului maxim potential care poate rezulta ca urmare a evolutiei
imprevizibile pozitive sau negative a unei piete economice. Dintre procedurie de gestionarea
financiara a riscului se mentioneaza: procedurile hedging-eliminarea expunerii la risc prin luarea
unei pozitii de compensare; utilizarea instrumentelor bursiere- contractele forward, contractele
futures, contractele cu optiuni; diversificarea – reducerea riscului prin deínerea unui portofoliu cît
mai larg de active diferite si independente; asigurarea – transferul riscurilor pentru protectia
împotriva unor posibile situatii provocatoare de pierderi folosind un contract de asigurare prin plata
unei prime de asigurare.
O afacere performanta înseamna o investitie într-un proiect performant, cu activitati previzibile
si planificate. Se are în vedere ca o structura organizatorica de succes desfasoara o activitate prin
proiecte, aceeasta fiind singura solutie de existenta în cadrul sistemului economic concurential
globalizat cu activitati avînd un grad înalt de imprevizibilitate. În acest caz, investitia trebuie facuta
cu parteneri care au activitati previzibile pe o piata previzibila, cu evaluarea si minimizarea riscurilor.
Riscurile apar în cadrul tuturor activitatilor socio-economice, pentru fiecare dintre acestea
îmbracând forme particulare, în functie de tipul, modul de manifestare si marimea acestora. O
clasificare generala a riscurilor pe categorii se face conform Fig.4.1.
121
Fig. 4.1. Clasificare generala a riscurilor functie de marime, grad de cunostere si inerenta lor.
O structurare pe tipuri de riscuri, se refera la identificare tipul riscurilor în functie de modul
lor de producere conform Fig.4.2.
Fig.4.2. Clasificarea riscurilor în functie de modul lor de producere
În afara de categoriile majore prezentate în cadrul figurilor de mai sus se identifica si o alta
sfera distincta a tipologiei a riscurilor, alcatuita în functie de marimea si evolutia acestora dupa cum
urmeaza:
Macroriscuri –ce sunt rezultatul evolutiei sau conducerii într-un anumit sens a unei institutii,
structuri organizatorice sau al unui proiect.
Microriscuri – care sunt determinate de catre factori specifici sectorului de activitate a
institutiei, structuri organizatorice sau a proiectului si/sau de insuficienta corelare între
particularitatile activitatii institutiei, structuri organizatorice sau a proiectului si limitele impuse de
cadrul general al proiectului.
În acceptiunea teoriei clasice a deciziei, riscul este identificat drept un element incert dar
posibil ce apare permanent în procesul activitatilor socio-umane ale carui efecte sunt pagubitoare
si ireversibile. Daca în acceptia data de Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Acdemiei,
se defineste riscul drept „expunerea la posibilitatea pierderii sau pagubei”, societatile de asigurari
considera acest element drept „hazardul sau posibilitatea de a pierde”.
În cadrul teoriilor statistice avansate în evaluarea riscurilor, este prezentata o definire mult
mai elaborata a riscurilor: „riscul reflecta variatiile distribuirii rezultatelor posibile, probabilitatea
si valorile lor subiective”. Referitor la cuantificarea acestor riscuri se precizeaza în continuare ca:
„masurarea riscului se realizeaza fie prin analiza non-liniaritatilor utilitatii relevate de bani, fie
prin variatia distribuirii probabilitatilor câstigurilor si a pierderilor posibile pentru fiecare alegere
particulara ”.
Alte modaitati de a defini riscul sunt:
RISCURI
Mai mult sau mai putin cunoscute
Mai mult sau mai putin grave
Mai usor sau mai greu de evitat
RISCURI
PURE –consecinte ale unor evenimente accidentale ce nu pot fi prevazute
(uragane, cutremure, incendii, inundatii, razboaie, atentate etc.)
SPECULATIVE – ce sunt legate de deciziile ce se iau în cadrul unei
companii, sau în cadrul unui proiect de investitii, fiind evenimente cu o
mare probabilitate de aparitie, depinzând în mare masura si de o serie de
factori externi ce influenteaza aceste procese
122
– Sansa de a pierde
– Posibilitatea de a pierde
– Incertitudinea care afecteaza rezultatul
– Dispersia actuala a rezultatelor asteptate
– Concept multidimensional, ce nu poate fi redus la un singur element, la o cifra.
Având în vedere toate aceste aspecte precizate, putem remarca faptul ca definitiile generate de
literatura de specialitate pentru risc difera foarte mult, ceea ce va conduce la ipoteza (de altfel foarte
pertinenta) ca decidenti diferiti vor avea o conceptie diferita pentru aceeasi situatie. Cum putem
avea, totusi, în acest context, o imagine unitara asupra riscului, daca exista atât de multe abordari
diferite asupra aceluiasi concept?
Solutia survine tocmai în identificarea riguroasa a elementelor comune ce stau la baza tuturor
acestor definitii, acestea fiind: incertitudine (nedeterminare) si pierdere.
În acest sens, putem preciza ca notiunea de incertitudine este prezenta în toate definitiile
riscului, deoarece validarea existentei acesteia va conduce în permanenta catre existenta a doua
rezultate posibile distincte. Vom considera, astfel, ca un eveniment nu este afectat de risc, daca se
cunoaste cu certitudine ca indiferent de context se va produce o pierdere. Realitatea imediata ne
releva practic faptul ca pentru nici un proces constient asumat ce se desfasoara în orice domeniu de
activitate, incertitudinea nu poata fi eliminata. În acest context se poate concluziona ca riscul si
incertitudinea se întâlnesc practic oriunde, combinate însa în proporti diferite. În situatii deosebite,
evenimentele imprevizibile pot provoca abateri capabile sa modifice fundamental configuratia
datelor problemei, incertitudinea devenind ea însasi un potential factor de risc.
Desi prezente în diverse combinatii, riscul si incertitudinea nu se pot confunda, între aceste
doua notiuni existând o serie de diferente semnificative dintre care cea mai importanta stipuleaza
ca: „în timp ce pentru risc se pot face anumite anticipari ale evenimentelor ce se pot produce cât si
asupra probabilitatilor asociate producerii lor, în cadrul incertitudinii, decidentul nu poate identifica
toate sau chiar nici unul din evenimentele posibile a se produce si cu atât mai putin sa estimeze
probabilitatea producerii lor”. Ca urmare a celor de mai sus se face urmatoare definire a riscului:
Riscul se defineste drept un element incert dar posibil ce apare permanent în procesul
evenimentelor tehnice, umane, sociale, politice, reflectînd variatiile distribuirii rezultatelor
posibile, probabilitatea de aparitie cu valorile subiective si obiective având efecte posibil
pagubitoare si ireversibile.
M
asurarea riscului se realizeaza prin analiza non-liniaritatilor utilitatii relevate de analiza
financiara, sau prin variatia distribuirii probabilitatilor câstigurilor si a pierderilor posibile, pentru
fiecare alegere specifica unei situatii particulare.
Gradul de manifestare al riscului este direct legat de probabilitatea sa de realizare si ca urmare
se face o clasificare a gravitatii riscurilor în functie de probabilitatea lor de realizare ca evenimente.
(Fig.4.3.)
Fig. 4.3. Clasificarea evenimentelor în functie de gravitatea pe care o implica realizarea lor
Evenimente
Foarte riscante – când probabilitatea de realizare a
acestora este foarte mare
De risc mediu – când probabilitatea de realizare a
acestora este foarte moderata
De risc scazut – când probabilitatea de realizare a
acestora este foarte scazuta
123
O clasificare a riscurilor este realizata în mod particular de catre managerii de risc ai
companiilor, structurilor organizatorice sau a proiectelor. Acestia, în general îsi dezvolta
procedurile interne de evaluarea riscului, dezvoltarea unei strategii de raspuns la factorii de risc,
monitorizarea si controlul riscurilor, din perspectiva riscurilor ce pot proveni din interiorul sau
exteriorul organizatiei.
Astfel o clasificare realizata de catre manageri este de tipul : riscuri interne si riscuri externe
companiei, structuri organizatorice, proiectului dintre care se pot identifica urmatoarele:
A. RISCURI INTERNE:
??Riscuri legate de ambiguitatea obiectivelor sau a prioritatilor.
??Riscuri datorate incoerentei caietelor de sarcini.
??Riscuri legate de imprecizia definirii unor responsabilitati/activitati concrete în cadrul
companiei, structuri organizatorice, proiectului.
??Riscul tehnologic, de productie, inovatie-modernizre, tehnic: incompatibilitatea între
tehnologiile vechi si noi, aplicarea gresita a rezultatelor inovatoare de modelare–simulare
folosind tehnologia informatiei.
Riscul tehnologic apare apare ca urmare a neîndeplinirii modernizarilor, inovatiilor scontate
în domeniul productiei. Vizeaza aspecte ca: fiabilitatea si estetica produselor sau tehnologiilor de
fabricatie, eficacitatea sistemului informatic în productie. Într-o ancheta realizata de Mercury
Interactive Corporation, [20] în SUA si Europa, 30% din întreprinderi estimeaza ca reusesc sa
testeze convenabil calculatoarele înainte de folosire, iar 16% amelioreaza calitatea unei aplicatii si a
serviciului caruia îi este atasata în timpul utilizarii sale. Principala prioritate este de a scadea costul
general al infrastructurii cu 50% prevazând transformarea sistemului informatic aplicîndu-i un
model bazat pe servicii sau centrîndu-l pe activitatile întreprinderii. Din declaratia a 83% dintre
persoanele interogate reiese ca vor investi în versiuni noi ale aplicatiilor lor în urmatorii doi ani, iar
54% prevad cumpararea de noi aplicatii. În loc sa îsi procure utilitati care corespund exact nevoilor
activitatilor pe care le are, managerii aleg ceea ce este mai performant pe piata.
Riscul de productie are dept componente riscurile asociate utilizarii sau dezvoltarii de noi
tehnologii. Riscul de productie vizeaza aspecte care concura la nerealizarea proiectului în termenii
prevazuti în contracte, fiind transferat companiei care asigura contra cost prin contracte de service
asistenta tehnica sau la alte companii prin asigurari suplimentare.
Riscul de inovatie-modernizare poate aparea în urma transferului de tehnologii, prin inovatii
brevetate, sau aplicatii astfel încît consortiul sa nu reuseasca sa ofere serviciile si produsele
realizate sub licenta, programele web, la parametri proiectati, la nivelul tarilor dezvoltate.
Riscul tehnic este foarte pregnant în domeniul tehnologiei informatiei unde reteaua internet poate da
semne de risc tehnic: împutinarea adreselor disponibile, cai de rulare- cautare saturate, dificultati de
instalare si de configuratie. Pentru securitatea comunicarii pe internet se poate încredinta unui
operator de retea responsabilitatea securitatii sau consortiul îsi protejeaza el însusi informatiile.
??Riscuri în gestionarea resurselor umane - incompetenta; depasirea competentei; exces de
putere; mentalitatea, cultura, educatia persoanelor implicate în proiect. Factorul general de
educatie este cel mai puternic în ceea ce priveste expunerea la mesaje despre evenimentele
politice, publice, culturale si sociale. Expunerea la informatie variaza în functie de vîrsta: creste
atingînd un maxim între 30 si 40 de ani, pentru a descreste apoi. Doar persoanele cu un înalt
nivel de educatie urmaresc voluntar emisiunile informative. Oamenii percep ceea ce sunt
pregatiti sa perceapa. Stereotipurile desemneaza acele structuri mentale care selecteaza si
stocheaza informatia, tiparele care prefigureaza raspunsul selectînd ceea ce cultura noastra a
defint pentru noi si percepem ceea ce cultura noastra, într-o forma stereotipa, a ales pentru noi.
Educatia formeaza deprinderea de a examina sursele de la care se obtin informatii conducînd la
selectarea lor cu evidentierea erorilor si a provenientei lor. Un alt aspect al acestui factor de risc
provine din fenomenul de calificare si descalificare a salariatilor. Fenomenul de descalificare
consta în pierderea experientei de lucru care se produce odata cu informatizarea tuturor
124
meseriilor. Se substituie procesul de adunare de informatii cu un proces de scanare a unei baze
de date si se înlocuieste judecata si experienta cu proceduri de învatare sau cu modele si
calcule. Scade capacitatea de expertiza a unei situatii si a cunoasterii provenite din experienta.
Sistemele traditionale trebuie combinate cu calculatorul, acest lucru însemnînd management
stiintific. Cunoasterea practicilor manageriale este mai importanta decît cunoasterea detaliata a
fiecarui proces în parte. Responsabilitatea profesionala este o problema de educatie sociala si
ea trebuie formata în procesul de instruire si desavîrsita în primii ani de munca. Procesul de
perfectionare si învatamânt urmareste formarea unor specialisti cu o înalta tinuta etica si
morala.
??Riscul documentatiei – documentatie de organizatie sau proiect cu erori sau omisiuni, semnata
de oameni care nu aveau competenta sa o avizeze sau care nu respecta jurisdictia, legile tarii
sau ale tarilor daca sunt documentatii în proiecte ce se desfasoara între parteneri din mai multe
tari. În domeniul tehnologiei informatiei toate paginile web trebuie sa respecte legile tarii în
care este formata pagina respectiva de web. Controlul pagini web este de resortul justitiei,
sesizata de particulari sau de puterile publice. Contractele având masuri legale de protejarea
dreptului intelectual si industrial.trebuie încheiate cu asistenta unui consilier juridic.
??Riscuri în gestionarea resurselor materiale, aprovizionare si desfacere.
??Riscuri de logistica- comunicatii interne si externe companiei.
??Riscuri financiare – care conduc la adaptarea greoaie la competitivitate. Aici se pot evidentia
urmatoarele: riscul de pret, riscul valutar, riscul de transfer valutar, risc de aplicare TVA, risc de
impozit.
Riscul de pret
Riscul de pret apare datorita neconcordantei pretului în timp, între momentul încheierii
contractului si momentul încasarii sau al platii. De exemplu pretul stabilit în momentul încheierii
contractului de cumparare de calculatoare de catre consortiu de la un furnizor, de exemplu, poate sa
ajunga mai mare decît pretul la nivel mondial al calculatoarelor în momentul platii. Pretul extern
poate ramane constant sau poate scadea în timp ce pretul intern creste datorita ridicarii pretului
energiei electrice sau a materiilor prime sau al manoperei. Acest risc se resimte mai ales în cazul
încheierii unor contracte pe termen lung sau cu livrare esalonata pe mai multi ani, daca pretul este
fix. Consortiul de proiect poate castiga daca pretul extern creste în raport cu cel stabilit în contract.
Riscul valutar
Riscul valutar consta în posibilitatea înregistrarii unei pierderi în cadrul unei tranzactii
fianciare ca urmare a modificarii cursului valutar (apreciere, depreciere) a valutei de contract, în
intervalul dintre momentul încheiem contractului si data efectuarii platii în valuta. Riscul valutar
apare, de exemplu, în momentul în care moneda de plata EURO are o putere de cumparare mai
mare, iar partenerii consortiului vor avea de procurat o valuta mai scumpa în momentul platii decît
în momentul încheierii contractului de cumparare de echipament IT. Riscul valutar apare frecvent în
conditiile actuale ale economiei de piata în care cursurile monetare fluctueaza sub imperiul legii
cererii si ofertei.
Creste riscul valutar, vulnerabilitatea tarii în fata socurilor exteme daca populatia va tine banii
în banci, în valuta. Acest lucru este posibil în urma schimbarii comportamentului de economisire al
populatiei. Un alt comportament poate fi cel de a tine banii, tot în valuta, acasa. Fondurile care nu
mai sunt atrase de banci pot influenta consumul, având efect asupra cresterii preturilor.
Riscul de transfer valutar
Riscul de transfer valutar apare datorita unor conditii cu caracter economic, financiar, valutar
sau politic care ar putea împiedica transferul valutei de catre partenerii consortiului. Acest risc
apare frecvent când sunt introduse restrictii pentru efectuarea transferului valutar sau când taxele de
transfer sunt majorate excesiv. Între riscurile de pret si cele valutare exista interconditionare.
Pierderile datorate fluctuatiei monetare se reflecta în deteriorarea pretului real, iar schimbarea
preturilor produselor si serviciilor influenteaza fluctuatiile cursurilor monetare. Dezvoltarea retelei
globale de comunicatii între calculatoare a permis introducerea si folosirea pe scara tot mai larga a
125
sistemelor electronice de plati. Acest gen de aplicatii pot fi vazute ca o latura a utilizarii
calculatoarelor si retelelor în activitati financiare si comerciale la mare distanta.
Risc de aplicare TVA
Modul de aplicare al TVA-ului activitatilor de comert si în special la cele de comert
electronic este de natura sa creeze distorsiuni în concurenta economica. TVA-ul comunitar nu
trebuie dat daca beneficiarul serviciilor a contractat cu o întreprindere stabilita în afara Uniunii
Europene. Daca un beneficiar belgian sau francez apeleaza la o societate americana pentru
conceptia unui site Web, TVA-ul nu trebuie dat, în timp ce daca este un contract cu o societate
germana, ea va primi o factura mentionînd TVA-ul german, care nu va putea fi recuperat decît cu
respectarea procedurii de rambursare (lung si greoi). Legile si reglementarile actuale favorizeaza
întreprinderile americane în detrimentul societatilor stabilite în Uniunea Europeana prejudiciind în
consecinta bugetul statelor membre ca si resursele comunitare care sunt constituite în mare parte
din încasari TVA. În timpul fazei initiale a investitiei, consortiu de proiect poate fi pus în situatia de
a înregistra TVA deductibil în exces, acesta putând solicita rambursarea TVA. Experiente diferite
referitoare la rambursarile de TVA au demonstrat ca sunt posibile întârzieri substantiale în
rambursare, aceasta ducând la pierderi monetare (afecteaza fluxurile de trezorerie) exacerbate de
devalorizarea monedei nationale. E posibil – teoretic – a se solicita penalitati de la autoritatile
fiscale pentru întârzierile în rambursarea de TVA. Se recomanda prudenta la estimarea impactului
TVA asupra fluxurilor de trezorerie. Se au în vedere reducerea pierderilor monetare prin folosirea
prevederilor legii privind investitiile directe respectiv a amânarii de TVA ca in cazul contractelor
de constructie.
Risc de impozit
Impozitul reprezinta unul din principalele elemente de cost si risc intr-un contract de
parteneriat public privat (PPP). La aceste tipuri de proiecte este important sa întelegem costurile si
riscurile aferente impozitelor, sa controlam costurile si riscurile aferente impozitelor, sa alocam
costurile si riscurile aferente impozitelor.
Referitor la sistemul de impozitare si evolutia acestuia în proiecte- public- privat se au în
vedere:
-cota de impozit pe profit (16%)
-pierderea fiscala e deductibila pentru urmatorii 5 ani
-tendinta e de scadere a impozitului pe profit si de crestere a impozitului pe dividende
-impozitul cu retinere la sursa (10%) la dobânda ce se plateste nerezidentilor care acorda
împrumut, dar acest impozit este subiect al conventiilor pentru evitarea dublei impuneri si al altor
posibile reduceri sau scutiri.
-conform contabilitatii românesti, modificarile valorilor în LEI rezultate din reevaluarea
împrumuturilor în EUR sau USD, conduc la pierderi sau câstiguri din curs valutar
-pierderile din curs valutar aferente împrumuturilor în EUR/USD sunt deductibile (dar
limitate de restricitiile “thin capitalization”)
-câstigurile din diferente de curs valutar la împrumuturile in EUR/USD sunt impozabile
Modalitati de evitare a riscurilor de impozit în PPP:
-thin capitalization – lobby pentru schimbari in lege sau negociere de scutiri aplicabile
companiilor cu un scop special.
-costurile fiscale aferente difererentelor de curs valutar – punct de negociere pentru
eventualele modificari ale impozitelor care ar influenta si costurile sectorului public.
-recunoasterea activelor in cadrul PPP (Active Fixe vs. Active financiare)
-investitia în activul ce face obiectul contractului poate fi inregistrata ca activ fix intangibil,
supus amortizarii fiscale – conform drepturilor companiei de proiect din contractul PPP
-daca prin contractul PPP se acorda dreptul de a primi sume fixe viitoare, activul PPP poate fi
recunoscut ca si un activ financiar, pentru considerente contabile si fiscale (similar unui contract de
leasing financiar sau unui contract de vanzare cu plata în rate)
-diferente semnificative si tratamente potential complexe referitoare la TVA si impozitul pe
profit apar în functie de tipul de activ recunoscut.
126
Este important a obtine întâi clarificari din partea consultantilor si a autoritatilor fiscale.
??Riscul de firma/companie
Riscul operational, concurential, de implantare, risc conjunctural se combina producînd
riscul de firma/companie. Exista o contradictie aparenta între nevoia de comunicatii si conectivitate,
pe de o parte si necesitatea asigurarii confidentialitatii si autentificarii datelor la calculatoare si
retele, pe de alta parte. Viteza si eficienta pe care o aduc comunicatiile instantanee de documente si
mesaje (posta electronica, mesagerie electronica, transfer electronic de fonduri, etc) actului
decizional al managerilor care actioneaza într-o economie puternic concurentiala, conduc la un fel
de euforie a utilizarii retelelor, bazata pe un sentiment fals de securitate a comunicatiilor, care poate
transforma potentialele cîstiguri generate de accesul la informatii, în pierderi majore cauzate de
furtul de date sau de inserarea de date false sau denaturate.
Riscul operational
Studierea riscului operational se afla într-un stadiu de evolutie. Au fost, identificate trei
abordari diferite cu grade de sofisticare crescatoare (indicatorul de baza, standardizat si intern).
Abordarea indicatorului de baza utilizeaza un singur indicator al riscului operational pentru întreaga
activitate a institutiei financiare sau bancii. Abordarea standardizata specifica indicatori diferiti
pentru diferite linii de afaceri. Metodele interne de masurare cer bancilor sa utilizeze informatiile
interne privitoare la posibile pierderi pentru a estima valoarea capitalului la risc. Exista cerinte de
capital doar în termeni de risc de credit (principalul risc pentru banci), cu toate ca cerintele de
ansamblu privind capitalul (rata minima de 8%) are scopul sa acopere riscul cumulat. Din 1996,
expunerile la riscul de piata au fost eliminate, atribuinduli-se cote separate în capitalul de risc.
Încercând sa creasca sensibilitatea la risc, structurile financiare si bancare a colaborat cu
reprezentantii agentilor economici în scopul dezvoltari unei formuli convenabile pentru
determinarea riscului operational (de exemplu, riscul blocarii sistemului informational, al depistarii
de fraude etc.). Multe banci mari aloca acum aproximativ 20% din capitalul intern pentru
diminuarea riscului operational.
Riscul operational poate fi dat de:
-suprapreciere,
-abundenta de informatii si viteza lor,
-timpul pentru a interpreta imaginea este prea scurt,
-supravegherea continua,
-dependenta de sisteme automate,
-dependenta de specialistii în calculatoare care schimbat cultura locului de munca; sistemele
de control computerizate nu dau oamenilor posibilitate a de a învata cum sa se descurce în situatii
critice.
Volumul crescut al tranzactiilor comerciale prin calculator poate marginaliza sau înlocui
experienta de piata, defectiunile sistemelor tehnice, senzatia inutilitatii, iluzia comenzii fara a avea
autoritatea necesara, lipsa unei generatii de tranzitie în domeniul finantelor.
Riscul concurential
Având în vedere ca frontierele nationale nu au bariere pentru ca activitatea pe internet are
caracter transfrontalier, tehnologia se dezvolta impetuos si aliantele strategice se pot schimba.
Astfel este incerta prevederea competitiei cu concurenta ca urmare a prezentarilor date utilizînd
tehnologia informatiei. Pot apare oricînd noi structuri concurentiale ca urmare a noi aliante si
dezvoltari tehnologice în parteneriate informatice.
Riscul de implantare
Desi întreprinderile sunt preocupate de nevoia de securitate nu constientizeaza amploarea
riscului. Un studiu recent [20] arata ca: 81 % din întreprinderile europene interogate sunt constiente
de importanta unei retele de securitate pentru întreprindere; 19% din ele se- gîndesc la importanta
datelor; 14% au în vedere confidentialitatea informatiilor; 14% au în vedere riscurile intruziunii
unui tert neautorizat (hacker, virus); 32% din întreprinderile europene apeleaza pentru politica lor
de securitate la un sustinator exterior.
127
În Europa, o întreprindere din cinci estimeaza ca minim impactul unei brese în sistemul
informatic asupra activitatii organizatiei. Nu este suficient sa cumpere echipamentul necesar pentru
a fi protejate, pentru ca aceasta înseamna doar începutul punerii în practica a politicii de securitate.
Lipsite de mijloace certe dar mai ales avînd deficit de informatii un numar mare de întreprinderi
minimizeaza riscurile stiind care sunt problemele.
Riscul conjunctural
Riscul conjunctural apare în conditiile pietei utilizînd în special tehnologia informatiei si
proceduri juridice, în afara sferei de control a partenerilor consortiului.
Tipuri de probleme:
- nivelul costurilor, al crizelor, al materialelor neprelucrate sunt probleme care influenteaza
aprovizionarea si constituie riscuri în gestionarea resurselor materiale ale proiectului, ce pot
conduce la contracte neonorate sau întârziate.
- grupuri de presiune neoneste pot afecta în mod negativ imaginea publica a partenerilor
consortiului sau a activitatii lui.
??Riscuri datorate contractelor încheiate si întîrziate sau neonorate.
B. RISCURI EXTERNE
??Riscuri politice – schimbari frecvente ale regimului politic si ale structurii guvernului fapt care
duce la nesiguranta în afaceri; neîndeplinirea strategiei propuse de guvern; deficit de formare
profesionala, de cultura tehnologica la nivelul celor care iau decizii politice; aparitia unor
puternici factori de risc în momentul în care decalajul dintre "imaginea ghid" si efectul în plan
imediat devine incontrolabil. Optimismul politic se loveste de inertii de mentalitate sau de
actiune, de diferenta dintre dorinta oamenilor de afaceri de a pune în practica politica si
legislatia privind dezvoltarea afacerilor si societatea reala.
??Riscuri comerciale - nivelul costurilor, al crizelor economice, al materialelor neprelucrate,
embargouri, blocade economice
??Riscuri comunitare – întreruperea serviciilor esentiale – apa, electricitate
??Riscuri de reglementare – interdictii la transferuri valutare, anulari de autorizatii de import
??Riscuri de mediu – conditii climatice grave: canicula, valuri de frig, furtuni, cutremure.
??Riscuri legate de relatiile cu subcontractanti si parteneri
??Riscuri sociale – conflicte sociale în tara; incertitudinea îmbunatatirii semnificative a educatiei
populatiei privind combaterea criminalitatii economice; reticenta de a anunta organele abilitate
sa efectueze cercetarea, pentru ca numai o informatie din partea victimei permite investigarea
faptei comise, urmarirea si arestarea infractorului. Elementul esential este constientizarea
schimbarilor care se impun la adaptarea sistemului economic concurential globalizat, urmat de
schimbarea mentalitatilor. Tendintele sunt influentate de marirea sentimentului de nesiguranta al
oamenilor, care se îndreapta catre servicii, produse si cumportamente care sa le ofere o anumita
siguranta cumparând produse de aparare si prevenire, de la arme profesionale pîna la aparatele
de filtrare a apei.
??Riscuri juridice – legislatie nercorespunzatoare care permite dezvoltarea ascunsa a
infractionalitatii globale. Riscul juridic în tehnologia informatiei este dat de absenta legilor
pentru criminalitatea informatica sau adoptarea unora abuzive. Justificarea pentru adoptarea
acestor legi este, în general, aceea ca vin în sprijinul organelor de ancheta, al aparatului judiciar
sau al organizatiilor pentru combaterea terorismului în sensul de a scurta timpul de acces la
informatii si, implicit, de a grabi rezolvarea situatiilor critice. Încalcarea masurilor de securitate a
informatiilor de catre un angajat este infractiune ce poate fi încadrata în dispozitiile penale ale
legii privind comertul electronic. Daca un angajatul fura informatiile firmei la care lucreaza
poate fi pedepsit pentru furt intelectual privind drepturile de autor. În acelati timp tehnologiile
informationale si de comunicatii au favorizat aparitia unor noi moduri de munca, telewok, sau ework,
o activitate flexibila în timp si la distanta fata de o organizatie pentru care lucreaza
salariatul. Problemele legislative care trebuie solutionate sunt cele legate de asigurarea securitatii
128
muncii si partajarea costurilor.
??Riscul penal (criminal risk) cuprinde:
- daunele penale, cum ar fi de exemplu incendierea cu intentie,
- furtul de piese, de secrete de serviciu,
- cheltuirea peste bugetul planificat,
- spionajul industrial; de exemplu un angajat ce este demis poate copia informatii de serviciu
pe un sistem electronic si le poate utiliza la noul loc de munca,
- nerespectarea aspectului confidential al negocierilor, al actelor,
- ascultarea convorbirilor fara mandatul procuraturii,
- mesaje postale mincinoase referitoare la numele domeniului în internet,
- coruptia angajatilor, a politistilor, a judecatorilor,
- controlul penal al afacerilor, fraudele, inclusiv cele rezultate în urma actiunii angajatilor
consortiului,
- falsificarea semnaturii, actelor, planurilor, facturilor fiscale.
??Riscul privind terorismul de înalta tehnicitate – a devenit un factor de risc extrem de
important. în conditiile în care terorismul international utilizeaza agenti chimici si
bacteriologici precum gazele paralizante sau agentii patogeni. Bioterorismul este înlesnit de
accesul usor, prin internet, la formulele chimice importante si de sprijinul unor specialisti în
substante toxice. Terorismul este considerat act criminal pe timp de pace, de crize, de razboi.
Terorismul vizeaza producerea angoasei, fricii si obtinerea unui tip de control politic, economic
sau de alta natura. Contra terorismului sunt prevazute reglementari juridice la nivel de stat si de
organizatii internationale. Nici un stat nu poate controla singur criminalitatea informatica
(cybercrime). Statele aplica masuri preventive prin care serviciile speciale statale au în vedere
urmarirea si distrugerea celulelor teroriste internationale.
??Riscul economic – influentat de riscul financiar, inflatie si de transfer financiar.
Riscurile economice contractuale apar la nerealizarea obligatiilor asumate prin contract de catre
parteneri si furnizori sau beneficiarii serviciilor consortiului de proiect daca beneficiarii nu ar
mai fi în masura sa îsi respecte obligatiile contractuale, sau daca furnizorii nu ar mai avea
interes economic real pentru beneficiar respectiv consortiu de proiect. Schimbarile în economia
internationala influenteaza frecventa riscurilor economice. Fenomenul dominant este
mondializarea. Economicul se impune în fata politicului.
Se pot pune în evidenta urmatorii factori de risc economic:
??conflicte între întreprinderi din tari diferite.
??subminarea relatiilor de cooperare:.
- folosirea unor organizatii destabilizatoare,
- ocuparea unor pozitii monetare dominante.
??raporturi de schimb inechitabile:
- protectionism însotit de discurs liberal,
- expansiune comerciala obtinuta prin mijloace ilegale.
??actiuni desfasurate de firme straine care vor sa acapareze piata interna prin eliminarea
produselor românesti. vor sa preia controlul unor domenii cu caracter strategic.
??spionaj economic. tehnico-stiintific.
??lipsa fondurilor necesare investitiilor.
??subventii uneori nedeclarate, preturi de dumping.
??lipsa unor piete de desfacere.
Este foarte dificil de a distinge clar între razboiul economic si militar ascuns utilizînd tehnologia
informatiei pentru ca este aceeasi ambitie hegemonica de a face interactive schimburile comerciale
si militare. Gradul de interconectare dintre problemele economice si cele militare este determinant
în asigurarea unui nivel ridicat de securitate nationala. Una din cele sapte forme de baza ale
desfasurarii razboiului informational este razboiul informatiilor economice în cadrul caruia se
129
utilizeaza blocajul sau centralizarea informatiilor, embargoul, izolarea cu scopul de a obtine
dominatia economica si de a forta luarea anumitor decizii politice. Razboiul economic este
permanent se desfasoara si în conditii de pace. Prin intermediul pârghiei economico-financiare
externe se pot influenta deciziile politice interne ale unei tari, evolutia vietii sale economico-sociale.
??Riscul în utilizarea tehnologiei informatiei – un risc sistemic global va fi strategia viitoare a
razboiului informatiei, un razboi electronico-economic declarat la nivelul concurentei
economice globale. Riscul sistemic al unei reactii în lant de falimente pe piata financiara arata
ca acest risc major poate fi utilizat pentru a face presiune asupra natiunilor reticente la liberul
schimb generalizat.
??Riscul de tara – riscurile aditionale inerente în tranzactiile cu un stat; riscul de suveranitate al
statului sau alte afaceri în strainatate; risc dat de instabilitatea legislatiei; regimul neclar al
investitiilor, modificari frecvente ale structurilor statale si conditiilor social politice în care se
desfasoara activitatile unui proiect.
Pentru fiecare tara se iau în considerare:
- riscul politic incluzînd schimbarea controlului si restrictiile privind repatrierea sau remiterea
profitului capitalului sau al altor plati,
- stabilitatea sociala si economica,
- practici comerciale, taxe vamale, impozite, conventii internationale la care statul respectiv
este parte, obiceiuri si reguli de etica,
- lipsa aplicarii efective a legilor comerciale,
- întârzieri în trimiterea, plata banilor,
-restrictii asupra dreptului de proprietate sau managementului practicat de straini.
??Riscul psihosocial si acceptarea lui de catre populatie care depinde de:
-de cine este controlat riscul, publicul expunîndu-se riscului pe care crede ca-l controleaza.
(exemplu conducerea autovehicolului)
-daca este voluntar sau impus, cel voluntar fiind mai usor acceptat,
-daca riscul este natural sau industrial, riscurile artificiale fiind mai greu de suportat,
-daca riscul este obisnuit sau exotic. oamenii temîndu-se de necunoscut de tehnologiile noi,
-daca riscul este memorabil sau nu, populatia vrând sa uite crizele,
-daca riscul este cronic sau iminent catastrofal, publicul fiind mai interesat de riscuri
catastrofale decât de cele cronice ca fumatul,
-daca riscul poate fi cunoscut sau nu, lumea fiind mai calma daca se convinge singura de
prezenta pericolului, ferindu-se de incertitudine,
-daca riscul este moral sau imoral. nivelul de acceptare putînd fi zero de exemplu pentru
omoruri, copii molestati.
??Riscul de razboi
În mod evident, în functie de domeniul abordat sau de categoria pe care o putem considera
drept baza de clasificare, se pot genera un numar semnificativ mai mare de exemple de
sistematizare a tipurilor de riscuri, scopul acestei prezentari fiind numai acela de a le identifica si
trece în revista pe cele majore, detalierea urmând a se face functie de fiecare caz în parte.
Structura de identificare a riscurilor pe diverse capitole, prezentata mai sus, este una
complexa, fiind uneori mai greu de aplicat în cadrul unor organizatii mai mici datorita acestui
considerent dar obligatorie de luat în seama pentru obtinerea de succese.