CREDITE, BROKER CREDITE, LEASING, MANAGEMENTUL PROIECTELOR, 13

??Strategia de management de proiect poate raspunde cerintelor noi aparute în cadrul proiectului
(exp: alocarea de resurse suplimentare în alte zone ale proiectului) ?
??Termenii de refrinta ai proiectului, nivelele de autoritate si responsabilitate în cadrul proiectului
sunt cunoscute si acceptate ?
??Managerul de proiect are deplina disponibilitate de a rezolva situatiile de
criza sau cele ce solicta interventia acestuia?
??Autoritatea contractanta este de accord cu planul de implementare stabilit?
Scor T = total/10
Modul de evaluare al profilului de risc:
1. Raspundenti la fiecare întrebare a profilului de risc atribuind fiecareia o notare cuprinsa
între –4 si +4.
Scalare:
-4 = puternic dezacord sau nu se cunoaste raspunsul
-2 = dezacord
0 = neutru
2 = acord
4 = acord puternic
2. Însumati toate rezultatele Scorului partial (P, R, O, E, C, T) pentru fiecare categorie
distincta în parte.
3. Calculati Scorul total al profilului PROJECT.
4. Atribuiti proiectului un grad de risc dupa urmatoarea scala a Scorului total:
+14 la +7 = grad de risc scazut
+7 la 0 = grad de risc mediu
0 la – 7 = grad de risc mare
-7 la -14 = grad de risc inacceptabil
Astfel dupa calcularea Scorului aferent, managerul de risc va sti ce strategie trebuie adoptata pentru
bunul mers al proiectului în functie de gradul de risc identificat ce poate varia de la scazut pâna la
inacceptabil.
A.3. Stabilirea riscurilor pe baza experientelor precedente. Compararea riscurilor cu cele
survenite în cadrul proiectelor similare
Unul dintre cei mai importanti factori de predictie pentru activitatile viitoare este utilizarea
experientelor dobândite în derularea proiectelor anterioare, un bun manager de risc evidentiind
concluzii importante dupa analiza factorilor de risc ce au survenit în derularea acestora.
În cadrul acestui proces de identificare a factorilor de risc pe baza experientelor precedente
înregistrate în proiecte, managerul trebuie sa acorde un interes special evolutiei urmatorilor factori:
– Analiza performantelor înregistrate în paralel cu cele previzionate în cadrul proiectului.
– Identificarea elementelor ce au condus la schimbari în cadrul proiectului si evidentierea
modului în care au fost solutionate aceste probleme.
– Analiza globala a activitatilor dupa derularea fiecarui proiect sau a subproiectelor
componente proiectului. Evitarea unei astfel de sinteze conduce la repetarea situatiilor de
criza datorita insuficientei cunoasteri a factorilor de risc, sau a repetarii acelorasi greseli.
– Analiza rezultatelor finale ale proiectului si acolo unde este cazul înregistrarea parerilor
beneficiarilor directi asupra calitatii produselor sau serviciilor, rezultate din implementarea
activitatilor preconizate.
Analiza detaliata a tuturor acestor aspecte constituie pentru managerul de risc un foarte
important element de evaluare asupra activitatilor si deciziiilor pe care acesta le ia în cadrul
desfasurarii unui nou proiect. Metodologia acumularii de informatii utile în domeniul
managementul riscului din experientele înregistrate în cadrul proiectelor anterioare, impune
managerului de risc de a-si organiza documentatia de specialitate de asa natura, astfel încât
aceasta sa îi poata servi drept referinta mult timp dupa finalizarea proiectului.
171
A.4. Stabilirea riscurilor ce pot surveni în proiect ca urmare a desfasurarii activitatilor si a
bugetului evenimentelor componente proiectului.
Managementul riscului contribuie prin structura sa la detalierea activitatilor planificate,
functionând însa si reciproca acestei situatii, adica detalierea activitatilor reprezinta o oportunitate
de a identifica riscurile În scopul realizarii unei analize în detaliu pentru fiecare activitate
componenta a unui pachet de lucru, este necesara realizarea unei planificari si estimari a bugetului,
de cele mai multe ori acestea fiind dificil de realizat datorita existentei factorilor de incertitudine.
Diminuarea riscurilor pe întregul proiect este de fapt o suma de reduceri ale riscurilor pentru
fiecare activitate independenta cuprinsa în cadrul unui subproiect/pachet de lucru, prin identificarea
unei strategii adecvate pentru fiecare nivel de desfasurare al proiectului. Riscurile identificate la
nivelul activitatilor si prognozei bugetare, afecteaza parti mici ale proiectului de investitii, acesta
neconstituind însa un motiv pentru a nu acorda o importanta deosebita acestui capitol, deoarece
riscurile mici în conditii speciale devin critice conducând catre efecte catrastofale.
B. Planificarea raspunsului la factorii de risc
În functie de tipul riscurilor, precum si a intensitatii de manifestare a acestora, riscurile pot
conduce catre efecte devastatoare în cadrul unui proiect (în general în cazul omiterii lor sau datorita
abordarii unei strategii manageriale inadecvate), sau a caror prezenta poate fi pur si simplu
neglijata. Identificarea tipului precum si a magnitudinii unui risc, în scopul evidentierii celor doua
tipuri de categorii mai sus prezentate, cade în sarcina managerilor de proiect. Acestia trebuie sa
gaseseasca în functie de situatie si o strategie de gestionare a riscurilor, numita în terminologia de
specialitate – dezvoltarea unei strategii de raspuns, care indiferent de structura acesteia contine trei
componente distincte:
– Definirea riscurilor, inclusiv definirea impactului potential negativ.
– Atribuirea probabilitatii de aparitie a riscurilor
– Reducerea si anularea unor riscuri
– Crearea si dezvoltarea de strategii pentru reducerea posibilelor efecte negative a riscurilor
ramase
– Crearea de strategii pentru dezvoltarea oportunitatilor si cresterea efectelor pozitive.
Definirea riscurilor – Experienta în derularea activitatilor manageriale demonstreaza ca
descrierea în mod riguros a unor factori de risc impune o întelegere foarte buna a naturii acestora.
Practic aceasta întelegere tine în ultima masura de identificarea conditiilor de producere si stabilirea
consecintelor riscurilor.
Conditii de producere –identificare situatiilor care pot conduce catre incertitudine în cadrul
desfasurarii unui proiect.
Consecinte ale riscurilor –identificarea posibilelor rezultate negative care ar putea fi cauzate de
catre conditiile de producere.
Este util de mentionat ca o politica manageriala de succes prevede dupa procesul de definire al
riscurilor, înregistrarea consecintelor acestora sub forma de cost, plan de activitati si estimarea
eventualelor pagube care ar putea surveni în derularea proiectului.
B.1.Strategii de reducere a riscurilor
Dupa definirea riscurilor si estimarea lor probabilistica, principala problema a managerilor este
gasire strategiile optime de raspuns pentru reducerea riscurilor în cadrul proiectelor.
În functie de situatiile caracteristice în care pot fi aplicate, sunt cinci categorii de strategii
distincte de reducere a riscurilor, conform celor de mai jos si Fig.2.6.
1. Acceptarea riscurilor – se refera la modul în care managerul unui proiect întelege riscul si
probabilitatea sa de realizare, deopotriva împreuna cu consecintele estimate ce decurg de aici si ia
decizia de a nu actiona pentru îndepartarea acestuia. O astfel de strategie este utilizata de obicei
atunci când probabilitatea de aparitie a unei categorii de riscuri este foarte mica si / sau consecintele
acestora pentru derularea ulterioara a proiectului sunt nesemnificative.
2. Evitarea riscurilor – reprezinta cea de-a doua strategie utilizata în anumite conditii în cadrul
172
minimizarii riscurilor. Este important de mentionat în cadrul acestui paragraf ca minimizarea
riscurilor nu înseamna evitarea asumarii unor decizii manageriale, sau excluderea riscului din
cadrul proiectului.
Aceasta strategie este utilizata în general în situatia schimbarii scopului, sau anularii unei parti a
unui proiect, situatii ce pot produce mari perturbatii atât în cadrul activitatilor estimate cât si a
rezultatelor finale asteptate, în aceste situatii considerându-se un act de întelepciune din partea
managerului de proiect evitarea riscului de a accepta astfel de modificari ce pot conduce catre
probleme deosebite.
3. Monitorizarea riscului si pregatirea planului pentru situatii imprevizibile
Aceast proces are la baza alegerea unui set de indicatori si urmarirea evolutiei acestora pe
întreaga durata de desfasurare a unui proiect.
Planurile pentru situatiile imprevizibile au aparut ca o alternativa la situatiile de risc, prin
pregatirea unei strategeii de raspuns înainte de manifestarea acestora.
În general aceste planuri sunt axate pe identificarea unor strategii de raspuns în situatii de risc
financiar (depasirea bugetului, costuri neprevazute) sau de risc tehnologic (avarii nepravazute ale
instalatiilor sau echipamentelor, inadvertente de ordin tehnologic etc.). Scopul final al acestor
planuri pentru situatii imprevizibile, este ca în cazul realizarii unor situatii de risc major, echipa
manageriala sa dispuna deja de o alternativa viabila de raspuns capabila sa evite blocarea sau chiar
falimentul întregului proiect. În acest sens aceasta categorie de planuri pot fi asimilate într-o
oarecare masura cu modalitati de asigurare ale unor societati sau companii, atunci când sunt
implicate în derularea unor proiecte.
4. Transferul si distributia riscurilor
În cadrul activitatilor care implica riscuri deosebite sau utilizeaza tehnologii foarte costisitoare,
este preferabila asigurarea acestora la institutii de profil specializate în asigurari. Acest proces este
practic un transfer al riscurilor catre o alta institutie specializata în asigurari, ce poseda în mod
evident competente superioare în monitorizarea si controlul riscurilor. În tab 1 se da un asemenea
exemplu. Deoarece în cadrul unor contracte foarte importante, ce implica sume de asigurare
consistente, nici o societate de asigurari nu poate face fata cu usurinta onorarii sumei de asigurare
stipulata contractual, în cadrul unor dezastre sau a unor situatii de criza prelungita, însasi societatile
de asigurari trebuie sa se reasigure atât în cadrul unor unitati de profil similar sau prin distribuirea
riscurilor la mai multe societati, apelând de multe ori la ajutorul mediului bancar. Exista deci si un
transfer al riscului de asigurare chiar în rândul unitatilor de asigurari.
Fig.4.13. Strategii de reducere a riscurilor
Strategii de
reducere a
riscurilor
Acceptarea riscurilor
Evitarea riscurilor
Monitorizarea riscului si
pregatirea planului pentru
situatii imprevizibile
Transferul si distributia
riscurilor
Reducerea sistematica a
riscurilor
173
Aceste exemple identifica modalitatile directe de transfer ale riscurilor în cadrul unor proiecte sau
chiar între institutiile de asigurari împotriva acestor factori.
Exista însa si modalitati de transfer indirect al riscurilor, cum ar fi angajarea unui expert în cadrul
unui proiect pentru a evalua sau monitoriza derularea anumitor activitati, reprezentând tot o forma de
transfer a riscurilor, de data acesta însa din partea managerului de proiect catre o alta persoana
considerata competenta în domeniu.
O alta forma cunoscuta de transfer al riscurilor o reprezinta utilizarea în cadrul proiectelor a
contractelor de service (în special acolo unde sunt implicate utilaje sau echipamente sofisticate si / sau
costisitoare). Astfel, riscul tehnologic este transferat companiei care asigura contra cost servicii pentru
buna functionare a întregului sistem.
Un capitol important în cadrul transferului riscurilor, specific pentru proiectele de finantare, îl
constituie costurile rambursabile. Acestea se refera la plata unor lucrari subcontractate catre alte
societati comerciale sau companii în ceea ce priveste forta de munca, echipamentele sau materialele
utilizate în cadrul unui proiect. Managementul contractelor cu costuri rambursabile, se aseamana mult
cu managementul unei echipe din cadrul unei companii, necesitând: o directie clara pentru desfasurarea
activitatilor, fixarea unor rezultate tangibile si, în special, monitorizarea fiecarei faze din cadrul unui
pachet de lucru ce a fost supus subcontractarii.
5). Reducerea sistematica a riscurilor – reprezinta practic un complex de metode si strategii menite
sa diminueze în mod sistematic riscurile pâna la stabilirea acestora în cadrul unui prag acceptabil pentru
managerii de proiect. Aceasta strategie se bazeaza pe întocmirea unui plan de proiect capabil sa
diminueze riscurile la nivelul etapelor de desfasurare ale proiectului, pe baza optiunilor manageriale
rezultate în urma analizelor prognozelor profilurilor de risc.
Putem precizia ca, desi au fost abordate în mod distinct, aceste strategii de diminuare a riscurilor
sunt utilizate arareori individual, cea mai uzitata forma, fiind aceea de combinare a lor în scopul
utilizarii unei strategii complexe, capabile sa furnizeze în timp util un raspuns adecvat.
Un exemplu concret de utilizare în mod combinat a acestor strategii este prezentat în exemplului
urmator:
Un proiect de cercetare-dezvoltare ce se desfasoara pe o perioada de 3 ani implica în derularea
activitatilor sale utilizarea unor echipamnete performante din domeniul tehnologiilor avansate cu
preturi cuprinse între 500.000 $ – 2.500.000 $ fiecare.
În contextul în care aceste echipamente nu sunt achizitionate noi (astfel încât sa fie asigurate pe
întreaga perioada de desfasurare a proiectului), datorita preturilor foarte ridicate pe care le implica o
strategie manageriala adecvata de reducere a riscurilor pornind de la situatia data daca se doreste
evitarea neutilizarii echipamentelor la parametrii prevazuti, ar putea conduce la blocarea sau chiar la
nereusita proiectului.
În general, astfel de exemple supuse solutionarii managerilor de proiecte fac parte din categoria
problemelor delicate care necesita o analiza a deciziilor ce trebuie adoptate, datorita costurilor
ridicate pe care le implica asumarea riscurilor într-un astfel de context.
Pentru solutionarea unei astfel de probleme este utila folosirea unei analize de risc care, pentru o
abordare abordare cu succes, necesita combinarea subtila a mai multor strategii, asa cum este
prezentat si în cadrul tabelului 2.2.
Elemente de fundamentare a calculelor:
a) Probabilitatea de uzura a echipamentelor a fost calculata în virtutea experientei acumulate de
catre companie în domeniul de derulare al proiectului, pe baza calculelor furnizate managerului de
proiect de catre specialistii de profil din departamentul tehnic al companiei
b) Costul probabil al avarierii si repararii echipamentelor a fost calculat pe baza formulei:
Cost probabil reparatii = (50.000 $ x 20%) + (250.000 $ x 20%)
Fundamentarea solutiei manageriale: desi într-o prima instanta abordarea unei astfel de solutii
ar încarca bugetul proiectului cu înca 10.000 $, reducerea riscurilor de avarie cu 5% si a costurilor
de reparatie cu 90% arata utilitatea unei astfel de decizii. În situatia în care managerul de proiect nu
ar fi optat pentru aceasta alternativa, era foarte probabil sa aloce o mare parte din banii proiectului
174
(în medie 50.000 $) numai pe reparatii, nemaitinând cont de efectele înregistrate în perioada în care
productia stagneaza.
Tab.4.3. Aplicatie folosind transferul riscurilor
C. Monitorizarea si controlul riscului
Controlul riscurilor reprezinta o componenta importanta distincta a procesului de management a
riscului în cadrul unui proiect, ocupându-se atât de monitorizarea cât si de identificarea unor noi
riscuri ale proiectului.
Practica manageriala demonstreaza ca activitatile de monitorizare si control a riscurilor se
desfasoara în paralel cu monitorizarea proiectului.
Strategiile de monitorizare si control ale riscurilor includ identificarea magnitudinii de producere
a riscurilor pe baza calculelor probabilistice, înregistrarea acestora si inspectarea periodica a
evolutiei lor pe baza controalelor de rutina.
În constructia unui astfel de sistem de monitorizare, trebuie tinut cont de urmatoarele aspecte:
– Managerul de proiect trebuie sa se asigure ca exista o persoana responsabila pentru fiecare
categorie de risc asumat.
– Alcatuirea sistemului de înregistrare a riscurilor trebuie sa aiba la baza înregistrarea acestora
în functie de severitatea si probabilitatea lor de aparitie. Totodata trebuie evidentiata
importanta realizarii unei clasificari a riscurilor în scopul identificarii în mod util, de strategii
de raspuns pentru acestea.
– Dezvoltarea unui sistem de permanenta reactualizare a datelor incluse în structura sistemului
de gestionare, pe baza controalelor de rutina, în scopul observarii evolutiei factorilor de risc în
diferite faze de derulare ale proiectului.
Definirea
riscurilor
Conditii: Proiectul de investitii necesita utilizarea unor echipamente
performante pe o perioada îndelungata (3 ani), existând posibilitatea de
aparitie a unor probleme de ordin tehnic în functionarea acestora (avarii).
Consecinte: Nefunctionarea echipamentelor la parametrii conveniti în
cadrul proiectului, poate conduce la blocarea sau nereusita întregului proiect.
În conditiile înregistrarii de probleme de ordin tehnologic, pagubele sunt
estimate între 50.000 si 250.000 $ pentru fiecare echipament, perioada de
reparatii fiind cuprinsa între 2-4 saptamâni, în functie de situatie.
Probabilitati
Probabilitatea de a înregistra defecte de functionare (avarie) pentru
echipamente a caror reparatie costa 50.000 $ – 20%
Probabilitatea de a înregistra defecte de functionare (avarie) pentru
echipamente a caror reparatie costa 250.000 $ – 20%
Probabilitatea de neînregistrare a unor defecte de functionare a
echipamentelor – 60%
Costul probabil al repararii echipamentelor – 50.000 $
Solutie
manageriala
Managerul de proiect va avea în vedere sa asigure prin contract cu
furnizorul acestor echipamente ori apelând la serviciile de consultanta
tehnica ale unei firme de profil similare partea de întretinere si service a
echipamentelor pentru întreaga durata de derulare a proiectului, pentru o
suma fixa în valoare totala de 10.000 $. Folosirea unei astfel de strategii va
conduce la reducerea probabilitatii de avarie a echipamentelor cu 5% si o
reducere de 90% a costurilor de reparatii în eventualitatea producerii, unor
astfel de evenimente nedorite.
175
Realizarea unui astfel de sistem de monitorizare, conduce în cadrul unui proiect la evitarea
întârzierilor în cadrul activitatilor prognozate, a nedepasirii bugetului alocat si a obtinerii de
rezultate finale de calitate superioara.
O alta componenta a activitatii manageriale în cadrul controlului riscului o reprezinta elaborarea
unei strategii de permanenta identificare a unor noi categorii de riscuri ce pot interveni în cadrul
derularii proiectului, în scopul prevenirii sau minizarii lor. Monitorizarea îndeplinirii obiectivelor
fixate pentru pachetele de lucru si a fiecarei activitati individuale derulate în cadrul acestor pachete,
reprezinta puncte de referinta pentru identificarea noilor riscuri ce pot surveni pe parcurs.
Procedurile moderne încurajeaza identificarea riscurilor la intervale regulate, pentru a asigura
rigoarea corespunzatoare prognozelor statistice si de a identifica factorii de risc înainte ca acestia sa
poata ajunge în faza critica.
În practica nu exista o schema clasica pentru realizarea unui profil de risc util în activitatea de
control si previziune asupra unor noi factori de risc, aceasta structura fiind particularizata în functie
de domeniul de activitate al proiectului.
Se prezinta în continuare un model de chestionar utilizat de catre managerii unei companii de
profil tehnic în separarea riscurilor potentiale în cadrul unor categorii distincte, sistem ce a fost
conceput pe trei nivele: clasa, element si atribut. (Tab.2.3.)
Evaluând raspunsurile înregistrate la nivelul claselor, elementelor si atributelor, managerii
responsabili de activitatea de monitorizare, control si previziune a unor noi riscuri, pot alcatui
profilele de risc pentru fiecare categorie distincta. Aplicând aceleasi chestionare la intervale de timp
stabilite(în functie de particularitatile procesului de productie), managerii pot obtine prin analiza
datelor înregistrate, informatii foarte importante asupra evolutiei factorilor de risc, precum si a
identificarii de noi surse si factori de risc, pe care vor trebui sa îi includa în strategia manageriala de
raspuns.
Clasa
Productie
Inginerie
Dezvoltare
Mediu
Program
Constrângeri
Elemente
caracteristice
claselor
Cerinte
Proiectare
Codificare si unitati de
testare
Integrare si testare
Procese dezvoltate
Sisteme dezvoltate
Mangementul de proces
Metode de management
Mediul de lucru
Resurse
Contracte
Interfete de program
Atribute
caracteristice
elementelor
Atribute multiple
pentru fiecare element
Atribute multiple pentru
fiecare element
Atribute multiple pentru
fiecare element
Tab. 4.4. Chestionar evidentiere risc (model).
4.9. Elemente fundamentale privind managementul riscurilor financiare
Managementul riscurilor financiare este în mod traditional domeniul bancilor si al
institutiilor financiare. Datorita specificului acestei activitatii, institutiile sunt expuse în procente
diferite riscului de piata, de credit, de lichiditate si operational, care, daca este gestionat corect,
poate aduce profituri substantiale sau, din contra, în cazul unui management slab poate conduce la
falimentul bancii sau institutiei financiare respective. Posibilitatea unui esec major combinata cu
cerintele foarte ridicate ale regulatorilor pietelor respective au facut ca aceste institutii sa
cheltuiasca sume importante pentru a achizitiona sisteme sofisticate prin care sa controleze riscul.
176
Toutul sau aproape totul depinde de cunoasterea la timp a starilor de fapt, proceselor si tenditelor
economiei.
Astazi Internetul este folosit extensiv si intensiv în sfera serviciilor comerciale, astfel încât
privind la viitorul managementului financiar al riscului se pune întrebarea daca si cum aceasta
extraordinara facilitate de comunicare va influenta un domeniul atât de specific. De fapt mai clar
aceasta întrebare se refera la impactul pe care solutiile “world wide web” îl vor avea asupra
managementului financiar al riscului. Care ar fi posibilele modele pe care le va folosi aceasta
industrie aflata la începutul carierei sale si cum vor fi afectate practicile curente ale bancilor
comerciale? Tehnologia folosita de Internet este suficient de “coapta” pentru a îndeplini functiile
unui sistem atât de complicat în timp real? Si având în vedere explozia tranzactionarii on-line,
traderii care vor tranzactiona practic din propria casa vor avea nevoie de instrumente si mai
sofisticate decât cele folosite pâna în prezent?
4.9.1. Managementul riscurilor financiare: definitie si practici curente
Pentru o institutie financiara managementul riscului este procesul de identificare, masurare
(cuantificare) si de management a diferitelor tipuri de riscuri care rezulta din activitatea curenta a
institutiei respective. Aceste riscuri se refera la riscul de piata, riscul de credit, riscul de lichiditate
si cel operational precum si orice combinatie a riscurilor mentionate. Pentru a realiza managementul
acestor riscuri, aceste institutii au nevoie de sisteme informatice sofisticate care sa fie capabile sa
ofere solutii în timp real si sa evalueze situatia întregului portofoliu detinut.
Aceste sisteme sunt capabile la acest moment sa faca fata aproape oricaror situatii, de la
riscul valutar (de rata de schimb) la cel rezultat din detinerea unui portofoliu de derivative. De
asemenea acestor sisteme li se cere sa evalueze situatia portofoliului bancii pentru o anumita zona
geografica si semnaleze potentialul unei pierderi daca anumite praguri de referinta au fost stabilite.
Pentru o banca este extrem de important sa primeasca o evaluare în timp real a pierderii maxime
potentiale pe care o poate avea ca rezultat a miscarii adverse a piete. Aceasta pierdere potentiala
maxima, calculata pentru o perioada de timp, de regula 10 zile, poarta denumirea de value-at-risk,
Var. Aceste calcule au nevoie de sisteme informatice puternice si chiar în aceste conditii poate dura
ore pâna la obtinerea evaluarii finale.
Implementarea în mod traditional a unui sistem informatic într-o institutie bancara este un
proces lung si complex. Pe de o parte este necesara instalarea sistemului însusi iar pe de alta parte
sistemul trebuie integrat cu toate celelalte sisteme care deservesc banca respectiva: back-office,
regularizare si clearing, de reconciliere si în final de validare a tranzactiilor. Modul de conectare
este de obicei intranet, dar sunt situatii când sunt folosite retele vaste în acest scop (wide-area
networks) pentru consolidarea globala a pozitiilor.
Functiile pe care trebuie sa le îndeplineasca un sistem de management financiar al riscului
sunt urmatoarele (într-o prezentare succinta):
???Evaluarea, data de pretul pietei;
???Verificarea tranzactiei si autorizarea acesteia;
???Analiza tranzactiei;
???Managementul pozitiei respective;
???Managementul riscului:
???Managementului riscului de piata si de credit;
???Analize (scenarii posibile, analiza profit / pierdere);
???Acceptarea tranzactiei;
???Confirmarea;
???Management al fluxului de încasari si plati;
???Plati si regularizari;
???Înregistrarea în contabilitate.
În mod curent institutiile financiare cumpara sau închiriaza elementele necesare
managementului financiar al riscului, software sau hardware, de la producatori sau vânzatori
177
specifici. Preturile pentru licenta software sunt stabilite functie de modulele oferite, precum si de
numarul posibililor utilizatori. Acest costuri nu sunt deloc neglijabile, intervalul în care variaza
fiind de la 50.000 la 3.000.000 USD. Aceasta practica presupune faptul ca utilizatorii finali detin
controlul total asupra acestor componente în ceea ce priveste utilizarea lor. Deoarece institutiile
financiare depind în mod vital de sistemele informatice în organigrama acestora exista întotdeauna
o echipa de specialisti care sa realizeze managementul acestora.
În prima faza a implementarii sistemelor se realizeaza configurarea si setarea parametrilor.
Urmeaza apoi momentul când acest sistem este integrat cu sistemele deja existente. Aceste doua
faze se pot derula în o perioada de timp între 3 luni su doi ani si prezinta un grad de risc ridicat. Mai
mult anumite institutii nu sunt complet multumite cu rezultatul implementarii iar unele chiar
renunta la un asemenea proiect pentru a se folosi de ceea ce deja detin.
La intervale regulate sistemele trebuie actualizate, fie printr-o noua versiune sau prin noi
module. Fiecare actualizare este laborioasa si necesita o perioada de timp relativ lunga.
Avantajele acestui model sunt urmatoarele:
???utilizatorii finali beneficiaza de un control total asupra sistemului;
???solutiile pot fi adaptate fiecarui utilizator particular;
???sistemul poate fi integrat în cadrul institutiei respective;
???baza de date astfel generata este mentinuta în conditii de securitate la nivelul firmei.
Cele mai importante dezavantaje se refera la:
???costuri ridicate ale implementarii si managementului;
???noi componente pot fi adaugate numai în conditii de cost ridicate;
???costurile integrarii pot fi prohibitive;
???trebuie mentinuta permanent o echipa de specialisti IT.
4.9.2. Posibilitati noi pentru managementul riscurilor financiare
Într-o analiza recenta Meridien Research a estimat ca în 2004 doar aplicatiile în risc
management valorau 4,1 miliarde USD la nivel international. Un factor deosebit de important în
aceasta crestere este reprezentat de cerintele autoritatilor de reglementare ale pietei de capital
pentru fiecare tara în parte. Practic, fara acest gen de aplicatii nu se poate imagina o societate de
brokeraj sau o banca comerciala.
Dat fiind faptul ca Internetul este folosit peste tot în sfera comertului, fuziunea dintre
practicile curente în risc management si aplicatiile “world wide web” este inevitabila. La acest
moment exista o multime de site-uri implicate în managementul financiar al riscului dar care
folosesc doar doua modele de comunicare cu utilizatorii finali: fie este vorba de o educatie si
informare a publicului, fie, pe baza unui abonament, se poate obtine acces la diferite baze de date.
Pe lânga acestea exista putine site-uri care sa ofere instrumente si aplicatii în managementul
financiar al riscului precum si analize mai aprofundate. Având în vedere dezvoltarea recenta a
Internet-ului, acesta este folosit într-o mica masura în managementul financiar al riscului. Se poate
spune ca acestia sunt anii copilariei.
Pentru viitorul apropiat este de asteptat ca solutiile bazate pe Internet sa fie mai întâi folosite
de catre institutiile mici precum decât de catre marile institutii financiare. Aceasta în primul rând
deoarece Internetul nu este considerat a fi suficient de sigur.
În prezent furnizorii de solutii bazate pe Internet ofera o gama larga de produse. Anumiti
vânzatori, cum ar fi SunGard, asigura un set de programe integrate care se refera la toate activitatile
institutiei financiare respective, în timp ce altii ofera module de programe pentru anumite probleme
specifice. Spre exemplu KMV Corporation ofera pachete de programe în domeniul riscului de
credit. Exista si furnizori care ofera spre vânzare doar baze de date.
În final pachetele de programe care ofera solutii bazate pe Internet sunt acceptate mai mult
sau mai putin de catre institutiile financiare. Utilizatorii finali pot fi împartiti în urmatoarele
categorii:
178
Institutii financiare mari si medii
În aceasta categorie sunt incluse banci mari si medii, institutii financiare, si probabil un numar
restrâns de corporatii foarte mari care realizeaza operatiuni importante pe piata monetara si valutara
si deci trebuie sa faca fata unor riscuri crescute.
În mod frecvent aceste institutii au deja un sistem informatic integrat, care cuprinde frontoffice,
back-office si chiar linkuri catre burse electronice si societati de brokeraj. Pentru a sustine o
asemenea arhitectura aceste institutii aloca sume importante din bugetele proprii. Dintre potentialii
noi utilizatori ai solutiilor oferite de Internet, aceste institutii sunt primele care vor putea face loc
noilor abordari, în functie însa de securitatea pe care o poate aduce acest nou sistem.
Securitatea tranzactiilor de orice fel este o problema cruciala deoarece orice institutie
financiara raspunde în fata clientilor sai. Institutiile de vârf în domeniu au chiar conditii foarte dure
din acest punct de vedre si nu îsi pot permite sa dezamageasca. Performantele tehnice ale sistemului
nu sunt deloc de neglijat. Orice întârziere în transmiterea ordinelor sau în procesarea datelor pentru
aflarea rezultatului virtual pentru o anumita strategie înseamna pierderea unor importante sume de
bani. Problemele legate de integrarea sistemelor informatice noi si mularea acestora pe cele deja
existente sunt la fel de importante.
Aceste sisteme vor trebui sa asigure în mod automat toate etapele de realizat de la
transmiterea unui ordin, acceptarea sau a acestuia, transmiterea confirmarii catre client, clearing,
regularizari financiare, în conditiile în care în tot acest timp clientii folosesc un software performant
pentru a stabili diverse strategii de portofoliu care foloseste mult resurse si date în timp real si care
evident necesita un suport tehnic de ultima ora.
Cele mai mari câstiguri pentru institutiile financiare sunt scaderea semnificativa a costurilor
cu forta de munca si cresterea importanta a productivitatii.
Institutii financiare de dimensiuni mici si mijlocii
În aceasta categorie sunt incluse bancile comerciale de mici dimensiuni, companiile de
asigurari, societatile de brokeraj, administratorii de fonduri, precum si societatile comerciale mari
cu frecvente si importante operatiuni de trezorerie. Chiar daca aceste institutii nu desfasoara
activitati financiare la un nivel ridicat, ele sunt fortate de catre regulatorii pietelor pe care
actioneaza (spre exemplu Comitetul de la Basle) sa îsi alinieze sistemele operationale la anumite
standarde. Unele dintre acestea, cum ar fi administratorii de fonduri si companiile mari, nu sunt atât
de presate în adoptarea unor noi cerinte. De aceea pentru aceste institutii vor fi mult mai importante
costurile de implementare si de mentinere ale acestor sisteme, bazate pe Internet. În mod traditional
aceste tip de companii se bazeaza pe departamentul de IT care va oferi solutiile adecvate de
software, dat fiind faptul ca tranzactiile pe care la initiaza nu sunt foarte multe iar clientii în cele
mai multe cazuri nu au nevoie de o asemenea facilitate.
Pentru aceste grup de utilizatori o solutie bazata pe Internet si în acelasi timp putin
costisitoare va fi binevenita. De asemenea aceasta solutie este interesanta pentru institutiile
financiare de pe pietele emergente, care în acest fel pot patrunde pe piete noi si se pot face
cunoscute.
Traderii si investitorii on-line
Tranzactionarea electronica, on-line, cunoaste în prezent o crestere deloc neglijabila si acest
tip de investitori nu mai poate fi ignorat. Influenta lor nu a influentat doar anumite parti ale pietei
actiunilor ci chiar i-a dat o noua forma. Din 2000 si pâna în prezent numarul de emitenti de pe piata
NASDAQ a scazut cu 50%, ajungând la doar 600. Volatilitatea pietei a crescut iar vechile strategii
de tip “buy and hold” nu mai sunt aplicabile în noile conditii. În timpul unor sedinte de
tranzactionare s-a întâmplat ca Tradescape, unul dintre cei mai importanti provideri, sa totalizeze
3% din volumul total de tranzactionare al Nasdaq.
179
Acesti utilizatori au acces la instrumente relativ rudimentare pentru gestiunea de portofoliu si
contabilitatea pozitiilor detinute, servicii oferite gratuit sau pentru o taxa foarte mica de catre
anumiti furnizori de servicii on-line. Pe masura ce Internet-ul va deveni din ce în ce mai accesibil
se va crea o nisa prin care chiar si acesti utilizatori cu o putere financiara mai redusa sa aiba acces
la mijloace moderne de gestiune financiara.
Privind solutia bazata pe Internet în ansamblul sau sunt câteva argumente demne de luat în
seama pentru care atât potentialii utilizatori cât si furnizorii acestor servicii speciale se vor muta în
aceasta directie.
Internet-ul este o retea accesibila pentru publicul larg aproape fara restrictii geografice;
Folosirea Internet-ului poate reduce costurile de comunicatie cu pâna la 50%;
Aplicatiile curente în domeniul managementului riscului pot fi completate sau înlocuite prin
solutiile oferite de Internet;
Aplicatiile oferite de Internet, motoare de cautare si browser-ele, sunt ceea ce se numeste
“user-friendly” si ca atare pot fi folosite foarte usor de catre utilizatori;
4.9.3. Noile modele ale afacerilor financiare
Luând în considerare ceea ce se întâmpla în celelalte industrii se poate face o clasificare a
noilor modele pe care probabil le vom întâlni în urmatorii ani ca urmarea folosirii intensive si
extensive a Internet-ului:
a) Modele de tip businees-to-business (B2B)
Model bazat pe un centru de date si informatii
Acest model foloseste Internet-ul ca un vehicul de transmitere a informatiilor. Pentru
managementul financiar al riscului un interes deosebit îl reprezinta posibilitatea actualizarii datelor
si informatiilor financiare zilnic. Un exemplu în acest sens sunt bazele de date puse la dispozitia
utilizatorilor de catre JP Morgan (RiskMetrics si CreditMetrics). Utilizatori descarca de pe aceste
site-uri la anumite intervale prestabilite (zilnic sau saptamânal) date pe care apoi le înglobeaza în
propriul lor sistem de management al riscurilor financiare si îsi calculeaza noile expuneri.
Aceste sistem ofera posibilitatea realizarii analizelor financiare si a mentinerii în stare de
functionare a propriului sistem de management financiar al riscului. Furnizorii livreaza datele
pentru fiecare client la un cost care reprezinta o fractie din costul total pentru crearea acestei
arhitecturii si acest fel acestea sunt amortizate. Acesti furnizori folosesc Internet-ul pur si simplu ca
o baza de interactiune cu clientii lor.
Modele AF (Aplicatii de la Furnizori)
În aceste caz aplicatiile se afla pe serverul furnizorului (providerului de servicii) iar clientii
trebuie sa se conecteze la Internet pentru a putea initia tranzactii. Clientul care poate fi si o banca
comerciala plateste o taxa pentru fiecare tranzactie initiata. Furnizorul este cel care îsi asuma
responsabilitatile legate de mentinerea în buna stare de functionare a software-ului precum si de
actualizarea si integrarea acestuia.
Multe companii încep sa observe avantajele unei aplicatii furnizate de o terta parte care poarta
si raspunderea aferenta. În aceste fel ele se pot asupra obiectului principal de activitate si mai putin
asupra activitatilor departamentului de IT. În final aceasta duce la o urmarire mai coerenta a
activitatilor curente, concentrarea asupra unor noi initiative în afaceri si în final firma respectiva
beneficiaza într-adevar de avantajele folosirii Internet-ului.
Cele mai importante avantaje ale acestui sistem de lucru sunt urmatoarele:
???solutiile oferite de furnizori sunt la preturi accesibile iar cerintele clientilor sunt cuprinse în
oferta generala;
???reduce impactul asupra costurilor generate de IT si mareste viteza cu care este recuperata
investitia initiala;
180
???utilizatorii finali beneficiaza de o platforma de lucru la dispozitia lor 24 de ore din 24, 7 zile
din 7;
???preturile pe care trebuie sa le plateasca utilizatorii finali se refera exclusiv la aplicatiile pe
care le-au folosit si nu la toate posibilitatile oferite de pachetul de programe respectiv;
???modelul este orientat spre viitor, în sensul ca noile solutii pot fi încorporate usor si rapid.
Dintre dezavantajele modelului cele mai importante sunt:
???în anumite situatii de criza este posibil ca institutia financiara sa aiba probleme în controlul
direct al operatiunilor respective;
???întreruperea serviciilor sau chiar falimentului furnizorului poate cauza pierderi financiare
mari pentru clienti;
???în cazul în care numarul de utilizatori creste forte mult este posibil ca arhitectura sistemului
sa fie depasita de situatie.
Modele bazate pe portaluri
Acest model seamana destul de mult cu cel precedent. Ceea ce aduce în plus este faptul ca în
acest caz furnizorii se asociaza sub diferite forme, creând ceea ce se numeste o corporatie virtuala,
fie temporar, fie permanent. În acest fel atât furnizorii cât si clientii se pot întâlni pentru acrea
aplicatii dezvoltate dar si pentru a împarti costurile si deci pentru a le face mai accesibile pentru
fiecare parte.
Idea este atractiva. Furnizorii pot folosi aceasta oportunitate pentru a-si promova produsele si
deci pentru a atrage clienti. Practic fiecare furnizor va veni cu propriul pachet de programe, frontoffice,
back-office, analiza financiara, managementul financiar al riscului, analiza tehnica,
gestiunea pozitiilor, ordinelor si a portofoliului astfel rezultat, astfel încât rezultatul final este un
conglomerat care ofera toate serviciile în acelasi loc.
b) Model de tip furnizor-client (business-to-consumer)
Tranzactionarea on-line a adus câstiguri substantiale societatilor de brokeraj în ultima
perioada si aceasta modalitatea de a vinde si cumpara actiuni a câstigat mai mult teren decât era,
teoretic, de asteptat. Marile institutii financiare au vazut cum mai micii lor concurenti obtin venituri
financiare considerabile folosind acest sistem si a trebuit sa se adapteze la noile cerinte. Pentru
Charles Schwab, una dintre cele mai mari societati de brokeraj pentru tranzactionarea on-line, acest
nou mod de abordare a însemnat în final o pozitie dominanta pe piata.
Competitia în acest domeniu se anunta apriga dat fiind faptul ca vor putea supravietui doar cei
care se adapteaza cel mai repede si ofera noi posibilitati clientilor. Investitorii, mai ales traderii de o
zi, se vor orienta cu precadere catre acele sisteme acre ofera posibilitati dec realizare a
managementului de portofoliu.
Dar aceste noi servicii vor trebui sa fie cu siguranta mai sofisticate decât cele oferite la acest
moment. Obstacolele pentru realizarea acestora sunt relativ mici iar impactul primilor veniti în piata
va fi probabil substantial. Pe de alta parte extinderea acestor modele se va lovi de faptul ca
investitorii tranzactioneaza actiuni si obligatiuni în monede diferite si în caz consolidarea riscurilor
este foarte dificil de realizat. Deja Instinet (http://www.instinet.com) are în vedere realizarea
tranzactionarii on-line pentru 40 de piete din întreaga lume. Desigur ca principala problema este
legata de faptul ca în acest managementul riscului practic nu se va putea realiza eficient la nivelul
fiecarui investitor. De aceea la acest moment atât administratorii pietelor organizate, cât si bursele
din întreaga lume nu încurajeaza tranzactionarea on-line care lasa fara punct de orientareo multime
de investitori.
Bancile comerciale care vor sa îsi pastreze clientii în noile conditii vor trebui sa le puna la
dispozitie instrumente pentru managementul riscului. Warburg Dillon Read va oferi în viitorul
181
apropiat CreditDelta, instrument de analiza a portofoliului tuturor clientilor importanti fara a
percepe nici un fel de comision. Bancile spera ca în acest mod sa genereze business pentru ambele
parti si devin în acelasi timp furnizori indirecti de instrumente necesare în managementul financiar
al riscului.
Este important ca în tot acest tablou sa existe niste observatii practice cu privire la conditiile
tehnice si operationale pentru aceste sisteme informatice integrate.
Caracteristici
Pe pietele financiare viteza de realizare a tranzactiilor este de maxima importanta. Procesarea
în timp real a diferitelor functii, cum ar fi executarea tranzactiilor, contabilitatea pozitiilor si
consolidarea acestora între diferite entitati si centre, marcarea la piata, transmiterea mesajelor este
absolut necesara. Aceasta tehnologie exista deja si reprezinta punctul de plecare pentru noile
aplicatii sofisticate în domeniul managementului financiar al riscului. Probabil ca bancile
comerciale vor fi primele care vor oferi clientilor lor posibilitatea dea vizualiza mai multe piete în
acelasi timp precum si instrumentele necesare gestiunii portofoliului.
Securitatea tranzactiilor
Tehnologiile de criptare si codare a datelor au creat mediul necesar transmiterii de date cu
ajutorul Internet-ului. Mai mult structurile cu mai multe nivele fac ca accesul utilizatorilor sa poata
fi limitat foarte usor. Totusi acest aspect este înca sensibil pentru ca orice greseala poate genera
pierderi financiare considerabile.
Aplicatiile B2B se folosesc de:
???identificare, respectiv fiecare client are un nume si o parola;
???autorizare, prin care se definesc grupurile de utilizatori si nivelele la care acestia au acces;
???secretul datelor, respectiv un protocol standard care asigura comunicarea în conditii de
siguranta pe Internet.
Procesarea tranzactiilor pentru mai multe produse bursiere
Sistemele informatice la aceste moment trebuie sa foloseasca diferite instrumente financiare
precum si sa fie capabile sa realizeze si sa proceseze tranzactii. Aceasta înseamna în fapt abilitatea
de a transmite ordinele corect, de a realiza back-up în cazul în care sufera o cadere si de a echilibra
încarcarea sistemului la un anumit moment.
Integrarea Internet-ului în aplicatiile locale
În fapt aceasta reprezinta provocare în cazul implementarii unui sistem informatic dedicat
managementului financiar al riscului si care foloseste Internet-ul. Pâna în prezent solutia oferita era
cea a unui sistem de “mijloc” care reprezenta interfata între sistemul local si aplicatiile interne.
Acest model creste costurile cu IT pentru ca este putin adaptabil si greu de întretinut. Solutia începe
sa fie oferita de XML (eXtensbile Markup Language) si de derivatele acestuia FpML si FinXML.
Atât FpML cât si FinXML sunt protocoale XML care pun în legatura un numar foarte mare de
brokeri, investitori, institutii financiare. FpML se refera exclusiv la tranzactiile cu derivative
financiare.
Avantaje oferite de XML
În mod traditional institutiile financiare functioneaza dupa acelasi sistem: informatiile sunt
pastrate sub diferite forme în bazele de date si sunt transmise intra si extra net folosind diferite
programe informatice. XML este un ceea ce se cheama metadata limbaj care defineste o structura
universala pentru organizarea datelor. Prin intermediul XML integrarea modelelor devine facila si
face informatiile accesibile browserelor de Internet, clientilor tip B2B, precum si catre alt gen de
182
aplicatii prin intermediul unui sistem sigur de transmitere a datelor. XML este un standard agreat si
independent ca tehnologie, platforma, aplicare si sistem.
Privind spre viitor probabil ca în urmatorii trei ani cei mai multi furnizori de sisteme
informatice vor oferi solutii bazate pe Internet pentru managementul riscului. Fata de realitatea
cotidiana aceste noi solutii vor oferi mai multe servicii si optiuni decât cele valabile la aceste
moment.
Este de presupus ca primele care vor activa cu curaj pe acest nou teren vor fi institutiile
financiare de marimi medii si mijlocii si nu marile concerne financiare. Modelul bazat pe portaluri
va fi probabil cel mai folosit si în acest furnizorii de aplicatii informatice vor trebui sa realizeze
parteneriate pentru a oferi toate pachetele de programe necesare. Pentru banci acesta va fi o
modalitate de reducere a costurilor precum si o posibilitate de crestere a productivitatii.
Pentru furnizorii de aplicatii aceste mutatii înseamna o realitate caracterizata de inovare
continua. De asemenea acest mariaj între Internet si managementul financiar al riscului va descoperi
noi oportunitati. Tehnologia WAP va fi folosita probabil atât de extensiv si intensiv astfel încât daca
un client depaseste limitele aceste va fi imediat informat. Daca este necesara o autorizare a
tranzactiilor telefonul mobil va fi putea fi folosit pentru autentificarea consimtamântului brokerului
respectiv.
Traderii nu vor folosi telefoane WAP doar pentru a primi stiri si informatii dar si pentru a-si
vizualiza pozitiile deschise si pentru a tranzactiona cu bursele. Presedintele unei banci oarecare va
primi raportul zilnic chiar daca calatoreste.
4.10. Analiza riscurilor financiare
4.10.1. Introducere
Riscurile financiare au existat înca de la începuturile relatiilor comerciale. În timp însa,
nivelul pâna la care au fost identificate, masurate si controlate a variat foarte mult. Pierderile
financiare suportate de companii renumite pe plan international, datorate activitatii defectuoase de
management al riscului si mai ales puternic mediatizate au condus la constientizarea de catre
manageri a importantei majore a gestiunii riscurilor. Acest lucru a facut ca multe companii sa-si
reconsidere pozitia fata de compartimentul trezorerie, absolut obligatoriu in structura organizatorica
a unei companii, indiferent de obiectul ei de activitate. Astfel, compartimentul trezorerie are un rol
foarte important în succesul întregii companii într-un mod bine controlat. De asemenea, activitatea
de management al riscului a cunoscut o dezvoltare puternica, modalitatile de identificare,
cuantificare si control al riscurilor financiare fiind în prezent accesibile oricarei societati comerciale
care doreste sa-si îmbunatateasca practica de gestionare a riscurilor financiare.
O gama complexa de instrumente a fost dezvoltata, iar altele sunt aduse zilnic la lumina de
ingineria financiara, ceea ce face posibil ca aproape orice risc sa poata fi acoperit. Se poate spune ca
firmele nu mai au nici o scuza pentru neaplicarea eficienta a acestei activitati. Trebuie spus ca
neaplicarea unei strategii de hedging este o decizie în sine dar nu neaparat cea mai potrivita. O
astfel de decizie trebuie bine justificata.
Managementul riscurilor financiare implica urmatoarele activitati: (Fig.4.14.)
183
??Întelegerea fiecarui tip de risc
??Identificarea tuturor tipurilor de risc
??Evaluarea riscurilor
??Definirea politicii de management al riscului
??Determinarea limitelor de risc
??Stabilirea si implementarea procedurilor de management al
riscului
??Controlul riscurilor
Fig.4.14.. Principalele activitati în managementul riscurilor financiare
Trebuie spus, de asemenea, ca in timp ce instrumentele de management al riscului faciliteaza
reducerea riscurilor, in acelasi timp se constituie in mijloace de creare a riscurilor. Pentru ca
activitatea de management al riscului unei companii sa se deruleze eficient, instrumentele si
tehnicile utilizate trebuie foarte bine întelese, iar circumstantele în care sunt folosite trebuie
controlate foarte strict. Controlul intern este absolut esential pentru a ne asigura ca activitatea de
trezorerie a firmei functioneaza corect si în spiritul strategiei generale a firmei.
In România, activitatea de management al riscului este relativ putin dezvoltata. Pentru
majoritatea firmelor, riscurile avute in vedere sunt in principal riscul determinat de deprecierea
leului fata de dolar si riscurile operationale (incendiu, furt, cutremur, etc). Mai grav este ca multe
dintre instrumentele de acoperire a riscurilor nu sunt cunoscute si dezvoltate pe piata financiara
româneasca. Cursul de fata îsi propune sa aduca argumente în favoarea dezvoltarii activitatii de
management al riscului în orice companie, indiferent de marimea sau obiectul ei de activitate si sa
prezinte câteva dintre tehnicile si instrumentele ce pot fi folosite în aceasta activitate.
4.10.2. Tipuri de riscuri financiare
Riscul financiar este definit ca fiind expunerea la o anumita schimbare sau ca posibilitatea unei
deviatii adverse de le ceea ce este prevazut.
Exemplu:
Esti proprietarul unei vile in valoare de 100.000 dolari.
In medie, te astepti sa platesti cca 5000 dolari pentru reparatii
Totusi, casa poate fi distrusa de un incendiu.
Costuri prevazute: 5000 USD
Deviatie adversa posibila: 200.000 – 5.000 = 195.000 USD,
deci exista un risc.
Riscul face parte din viata noastra, a tuturor. Suntem obisnuiti sa facem aprecieri zilnice
privitoare la risc sau sa luam decizii în functie de risc. “Sa traversez acum sau sa astept sa treaca
autoturismul care se vede în departare? Sa cumpar biletul la loto?” De cele mai multe ori, posibilele
184
raspunsuri sunt clare si riscurile calculabile. Dar în alte cazuri, probabilitatile sunt nesigure,
posibilitatile de raspuns sunt neclare, iar perceptia noastra este afectata de o serie de factori
subiectivi. In exemplul primei întrebari, decizia poate fi influentata de un recent accident de masina,
încrederea în abilitatea de a conduce, starea de spirit actuala, etc. Perceptia riscului este un proces
complex si subiectiv.
Riscul este o componenta a oricarei activitati, regasindu-se în activitatea zilnica a
companiilor. Modificari neprevazute în evolutia ratei dobânzii, ale cursului de schimb sau ale
pretului unui produs nu numai ca afecteaza rezultatele financiare ale unei firme dar pot chiar
determina falimentul acesteia. De fapt, natura deciziilor financiare implica incertitudine. Deciziile
financiare sunt luate in functie de cash-flow-urile prevazute de contractele viitoare, care sunt prin
excelenta incerte. Riscul este deci o componenta inerenta a deciziilor financiare. Nu este deloc
surprinzator ca o functie importanta a sistemului financiar este alocarea riscului legat de evolutia
ratei dobânzii, preturile actiunilor, ratele de schimb sau pretul anumitor marfuri. Piata de capital
ofera numeroase instrumente atât pentru diversificarea riscurilor (eliminarea anumitor riscuri pentru
o societate comerciala) cât si pentru realocarea acelor riscuri ce nu pot fi diversificate in cadrul unei
societati prin împartirea acestora între mai multe companii. (Fig.3.2.)
Fig.4.15. Tipuri de riscuri financiare
I. Riscul de credit (contrapartida)
Riscul de contrapartida este riscul provenit din incertitudinea capacitatii sau dorintei partenerilor de
afaceri de a-si îndeplini obligatiile contractuale.
Exemple:
??O banca da un împrumut unei societati comerciale. Deoarece este posibil ca societatea
comerciala sa nu îsi plateasca datoria, banca este supusa riscului de contrapartida.
??O firma de investitii are un contract forward sa schimbe euro pentru dolari americani cu o banca
straina. La scadenta contractului, firma de investitii face plata în euro, dar din cauza diferentelor
de fus orar, este o diferenta de timp pâna ce banca face plata dolarilor. Deoarece exista
posibilitatea ca banca sa nu poata face plata, firma de investitii este supusa unui risc de
contrapartida.
??Firma A face un swap pe rata dobânzii cu o firma B. Daca rata dobânzii evolueaza in favoarea
firmei A, firma B îi datoreaza acesteia o obligatie neta. Deoarece exista posibilitatea ca firma B
sa nu îsi poata duce la îndeplinire obligatia, firma a se confrunta cu un risc de contrapartida.
??Riscul de credit
??Riscul de piata
??Riscul de lichiditate
??Riscul operational
??Alte riscuri