CREDITE, BROKER CREDITE, LEASING, MANAGEMENTUL PROIECTELOR, 23

CAPITOLUL II.
MARCAREA

Marca este un element important în strategia comerciala a unei firme, deoarece permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia în raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre produsele de calitate superioara, puse la dispozitie de catre producatorii care si-au câstigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai de pret al unei întreprinderi, marca serveste atâta producatorului cât si consumatorului.

II.1. Definirea, rol, forme
Definirea marcii: Marca este un semn distinctiv care permite unei persoane fizice sau juridice sa distinga produsele sau serviciile sale, de cele ale concurentilor, oferind garantia unei calitati superioare constante.
Semne folosite ca marci
1. Numele de marca
- numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice, etc
Exemple: Ford, Chanel, Gilette, Pierre Cardin, Christian Dior, Atlantic, etc;
-denumiri din vocabularul curent sau inventate; acestea trebuie sa fie de fantezie, sa aiba o rezonanta placuta pentru a fi usor de receptionat si memorat.
Exemple: Whirpool, Trident, Sheel, Goldstar, Rex, Rolex, Sony, etc.
2.Cifrele si literele
- se folosesc alaturi de numele de marca si semnifica varianta modelului, anul aparitiei, o caracteristica de calitate.
Exemple: Peugeut 407, Peugeut 307, Mercedes SL55, Mercedes CLK 230, Audi A6, Audi TT, Porsche Carera GT, etc.
3.Sigla
 - reprezinta o prescurtare cu ajutorul initialelor, a unor nume, a unor firme sau a unor denumiri facilitând citirea, pronuntarea si memorarea acestora.
Exemple: CK(Calvin Klein), XL(Xavier Laurent), BMW(Bayerische Motoren Wersce), IBM(International Bussines Machine),etc.
4.Reprezentari grafice (reprezentarea grafica a numelui de marca)
Emblemele:
- sunt semne cu valoare simbolica prin care producatorul poate sugera obiectul sau de activitate, calitatea produsului, ideea pe care o promoveaza;
- se folosesc în acest sens figuri geometrice, reprezentari din lumea animala sau vegetala, obiecte, personaje, etc.
Exemple: Puma, Peugeot, Lacoste, Jaguar, Audi, etc.
Vignetele:
- sunt combinatii de linii drepte, curbe, încadrari, etc.
Exemple: Adidas, Mercedes, Reebook, Lotto, etc.
5.Culoarea
- poate fi asociata numelui de marca
Exemplu: galben(marca Kodak), portocaliu(marca Orange), etc.


Rolul marcii:

 Este foarte bine determinat în perioada actuala întrucât contribuie, pe de o parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produsele concurente, iar pe de alta parte garanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunica o serie de informatii despre produs, facând si reclama acestuia.
Rolul marcii se exprim5 prin urmatoarele functii:
1.Functia de identificare – marca ofera cumparatorului posibilitatea sa se orienteze rapid spre produse care corespund nevoilor sale si care si-au câstigat o buna reputatie.
2.Functia de garantare a unui nivel calitativ constant – marcile de prestigiu asigura garantia unei calitati superioare pentru produsul sau serviciul respectiv.
3.Functia de concurenta – marca permite producatorului sa-si diferentieze produsele sale de cele ale concurentilor. Ca urmare a diversificarii ofertei de marfuri, exista o diferentiere a marcilor chiar în cadrul aceleiasi firme.
Exemplu: Marcile de autoturisme pentru un numar din ce în ce mai mare de modele: Ford Mondeo, Ford Focus, Ford Mustang, Skoda Fabia, Skoda Felicia, Skoda Octavia.
4. Functia de comunicatie – marca transmite consumatorilor o idee despre produs, informatii despre calitatea acestuia.
5.Functia de reclama – este determinata de dinamismul marcilor si de publicitate.
6.Functia de personalizare – ofera consumatorilor posibilitatea sa-si afirme personalitatea prin alegerea anumitor marci de produse.

II.2. Elemente de marcare. Forme de marcare
Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de identificare a consumatorilor. De aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului.
 
Elemente de identificare a produsului:
-    denumirea produsului;
-    denumirea fabricii producatoare, marca de fabrica;
-    calitatea produsului;
-    numarul standardului sau al normei tehnice;
-    data fabricatiei, termenul de valabilitate sau de garantie;
-    cantitate ambalata;
Elemente de informare a consumatorului:
- compozitia chimica a produsului;
- conditii de pastrare;
- indicatii de utilizare;
- conditii de întretinere etc.
Prezentarea elementelor mentionate se face prin urmatoarele forme de marcare :
- imprimarea pe ambalaje de hârtie, carton, materiale plastice, materiale complexe;
- litografierea pe ambalaje de hârtie superioara(cerata sau metalizata);
- stantarea pe ambalaje metalice, din sticla, mase plastice;
- stantarea si pirogravarea pe lemn.

 
CAPITOLUL III.
ETICHETAREA
 III.1. Definirea etichetei
Eticheta reprezinta un mijloc de identificare a produselor, de informare simpla si rapida a consumatorilor, de educare a acestora, de înlesnire a operatiilor comerciale, dar si de promovare a produselor pe piata.
III.2. Etichetarea produselor nealimentare si legislatia referitoare la etichetarea produselor nealimentare
În ceea ce priveste etichetarea produselor  textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea produselor textile destinate populatiei defineste eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului si, dupa caz, instructiuni de utilizare, spalare sau calcare si care însoteste produsul prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea înscrise sau atasate suplimentar sigle sau alte însemne ecologice, precum si elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.
În cazul etichetarii produselor textile este foarte important sa se indice modul de întretinere al acestora, conform unor simboluri internationale.
În ceea ce priveste produsele cosmetice, Directia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din 1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora sa cuprinda În mod obligatoriu:
-    numele si adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
-    tara de origine;
-    masa neta;
-    termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinta înainte de...........”;
-    modul de utilizare;
-    elemente de identificare a lotului;
-    lista ingredientelor în ordine descrescatoare a cantitatilor.
Eticheta încaltamintei se face individual, pe unitate de produs, si presupune înscrierea obligatorie a marfurilor pentru partile componente: partea superioara exterioara(fata), partile interioare si talpa. Este reglementata de H.G. nr. 26/i998.
Simbolurile pentru partile componente ale încaltamintei:
Natura materiilor prime din care sunt obtinute partile componente ale încaltamintei:



Pe lânga elementele de marcare prezentate, pe eticheta sau pe ambalajul produsului este inscriptionat si codul de bare. Codul cu bare simbolizeaza caracterele numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisa cu spatii albe.
Informatiile cuprinse în coduri se refera la:
- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producatoare sau marca de fabrica, cantitatea ambalata;
- pret;
- caracteristici de calitate ale produsului.
Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul unui echipament informatic numit „scanner”.
Acesta presupune existenta unor case de marcat electronice, prevazute cu dispozitive de citire optica, conectate la calculator.
Interpretarea informatiilor codificate este imposibila pentru consumatori.
De aceea informatiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori, sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.
De asemenea, si alte elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului sunt prezentate clar pe etichete sau în documentele care însotesc produsele.
Marcarea ecologica a produselor

Pentru reducerea efectelor negative pe care produsele si ambalajele le pot avea asupra mediului ambiant, într-o serie de tari au fost introduse sisteme de marcare ecologica.
Marca ecologica are rolul de a certifica în fata consumatorilor calitatea ecologica a unui produs si ambalajului acestuia.
Primul sistem de marcare ecologica „Blue angel” a fost introdus în Germania în 1978.
Daca un produs îndeplineste criteriile de performanta ecologica (implicatiile produsului si ale procesului de obtinere a lui asupra mediului, cerinte de securitate, îndeplinirea functiilor de baza), este înscris  în catalogul „Blue angel” si obtine marca de produs ecologic. Acesta apare pe eticheta produsului.
În Germania a fost introdusa si marca ecologica pentru ambalaje „Den Grune Punkt”(punctul verde) în 1990. Se aplica pe ambalajele destinate colectarii, în vederea reciclarii sau pentru incinerare.
Punctul verde nu garanteaza ca ambalajul respectiv va fii valorificat. Sistemul de colectare selectiva si valorificare a deseurilor de ambalaje menajere functioneaza doar daca se predau ambalajele de catre consumatori.
Stilul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari: Olanda, Franta, Danemarca, Marea Britanie.
În Canada a fost introdus un sistem de marcare ecologica în 1988 „Environmental Choice”.
În Japonia a fost introdusa marca ecologica „Eco-chark” în 1989.
Tarile nordice au stabilit un sistem de marcare ecologica în 1989.
În Franta a fost introdus în anul 1991, un sistem de marcare ecologica asemanatoar cu sistemul german ”Blue angel” care are la baza analizarea întregului ciclu de viata al produselor.
La nivelul Uniunii Europene, introducerea sistemul unitar de marcare ecologica urmareste promovarea produselor cu impact ambiental redu si informare corecta  a consumatorilor cu privire la caracteristicile ecologice ale produselor.
Dreptul de aplicare a marcii ecologice „Eco” se acorda numai firmelor ale caror produse sunt conforme cu reglementarile foarte stricte ale  Uniunii Europene privind protectia sanatatii, securitatii, vietii consumatorilor, precum si a mediului înconjurator.
Marca ecologica „Eco” semnifica faptul ca produsul si ambalajul acestuia au impact redus asupra mediului înconjurator pe întregul ciclu de viata al produsului începând cu cercetarea, proiectarea si terminând cu valorificarea post-consum sau integrarea în natura(biodegradabilitatea).
Dreptul de aplicare a acestei marci se acorda numai produselor care nu contin substante periculoase si care nu se obtin prin procese tehnologice poluante (nu se folosesc îngrasaminte chimice, hormoni sau alte substante pentru accelerarea cresterii animalelor).Dreptul de aplicare a marcii este conferit pe o perioada de timp de 3 ani, dupa care producatorul respectiv trebuie sa reînnoiasca cererea.

III. 2. Eticheta electronica
Pe scurt EEG este un afisaj electronic al pretului, parte a unui sistem de preturi electronice, folosit în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry)
1. Introducere
Termenii de identificare automata si captura automata a datelor se refera la tehnologiile care realizeaza transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un sistem controlat de un microprocesor fara a se utiliza în acest sens o tastatura sau un periferic similar. Multe din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesita implicarea factorului uman în cadrul procesului de preluare a datelor.
Sistemele automate de identificare si captura a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru colectarea informatiilor în aplicatii din ce în ce mai mult pentru colectarea informatiilor în aplicatii din cele mai variate domenii: industrie, comert, transporturi, sanatate, posta etc.
Aplicatiile din industrie vizeaza atât aprovizionarea cu materii prime si materiale cât si procesul efectiv de productie. Aplicatiile din domeniul aprovizionarii includ receptia materiilor prime si materialelor, sortarea si depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicatiile din domeniul productiei includ monitorizarea comenzilor si a stadiilor de executie, gradul de utilizare al masinilor, pontajul muncitorilor etc.
Aplicatiile comerciale ale sistemelor automate de identificare si captura a datelor vizeaza în principal controlul operatiilor de depozitare si distributie, gestiunea stocurilor si a vânzarilor din magazine, etc.
În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare si captura a datelor servesc la urmarirea containerelor, a vagoanelor de cale ferata, a camioanelor etc.
Aplicatiile din domeniul sanatatii servesc la identificarea pacientilor, la sortarea si gestiunea stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge.
În domeniul postal sistemele automate de identificare si captura a datelor sunt utilizate la sortarea rapida a corespondentei si coletelor.
Alternativa la sistemele automate de identificare si captura a datelor o constituie colectarea si introducerea manuala a informatiilor. Metoda de colectare si introducerea manuala a datelor prezinta urmatoarele dezavantaje:
Aparitia erorilor atât în timpul înregistrarii informatiilor pe hârtie cât si la introducerea lor în calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuala a datelor este de o eroare la 300 de caractere; pentru comparatie valoarea specifica codurilor de bare liniare este de o eroare la 800000 caractere, iar în cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.
Durata relativ ridicata a operatiei de colectare si introducere a datelor. Daca la sistemele automate de identificare si captura a datelor preluarea informatiilor se realizeaza aproape instantaneu colectarea manuala a datelor necesita un anumit interval de timp pentru ca acestea sa fie înregistrate pe hârtie si ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrata în cazul scrierii de mâna a documentelor este de 5-7 caractere/secunda si poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secunda în cazul introducerii datelor de la tastatura. În schimb sistemele automate de captura a datelor sunt capabile sa citeasca sute de caractere/secunda.
Colectarea manuala a datelor solicita permanent atentia operatorilor; implicit cresc costurile asociate cu forta de munca, fiind necesara o micsorare a volumului de munca per operator pentru a se obtine o acuratete ridicata în procesarea datelor.
Aceste deficiente sunt eliminate efectiv când este folosita identificarea si captura automata a datelor.
Aproape toate tehnologiile de identificare automata au la baza 3 componente principale, care constituie totodata si pasi parcursi secvential în cadrul proceselor de captura automata:
Codificarea informatiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezinta caractere alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi interpretat doar de masini (la majoritatea tehnologiilor informatia codificata nu poate fi citita de observatorul uman). O eticheta sau un tag continând datele codificate este atasata produsului, pentru a permite identificarea sa ulterioara.
Citirea informatiei codificate este realizata cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta transforma informatia citita într-un semnal electric.
Decodificarea informatiei este efectuata de un dispozitiv numit decodor. Acesta transforma semnalul electric în informatie binara din care extrage în final datele initiale.
Exista o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare si captura a datelor. De exemplu, numai în grupa codurilor de bare (ce reprezinta în prezent tehnologia cu cele mai variate aplicatii) au fost inventate peste 250 de simbologii.

2. Tehnologii actuale
Tehnologiile utilizate la identificarea si captura automata a datelor pot fi clasificate în functie de principiul ce sta la baza achizitiei de date în urmatoarele 6 mari grupe:
Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizeaza simbolurile grafice  cu un contrast ridicat astfel încât sa poata fi interpretate cu usurinta de un cititor optic. Din aceasta grupa de tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale si bidimensionale, recunoasterea optica a caracterelor.
Tehnologii magnetice. Acestea au la baza stocarea informatiei codificate prin magnetizarea unui suport, respectiv citirea magnetizarii remanente a suportului si refacerea informatiei initiale, într-un mod similar celui în care sunt înregistrate pe banda si redate sunetul si imaginea. Din aceasta grupa fac parte:
Tehnologii pe baza de banda magnetica folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou, carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.
Tehnologii de recunoastere a caracterelor tiparite cu cerneala magnetica folosite pe scara larga de catre banci pentru procesarea cecurilor.
Tehnologii pe baza de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informatii între cititor si tag-urile în care sunt stocate datele se realizeaza prin unde electromagnetice. Cea mai reprezentativa tehnologie din aceasta grupa este cea de identificare cu unde de radiofrecventa.
Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri). Acestea au la baza mici cipuri (circuite integrate) înzestrate cu memorie semiconductoare, capabila sa pastreze informatia codificata. Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de regula, de dimensiunea unei carti de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu usurinta dupa contactele aurii care asigura conexiunile fizice între cip si echipamentul de citire. Ele sunt utilizate în domeniul bancar sub forma de carduri, în telefonia mobila sub forma de cartele SIM etc.
Tehnologii biometrice. Acestea utilizeaza o serie de particularitati ale organismului uman pentru a identifica în mod unic, absolut si sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoasterea vocala, analiza amprentei digitale si scanarea retinei.
Tehnologii pe baza de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informatiilor se realizeaza prin simpla atingere a suprafetei ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.
Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a marfurilor. Cel mai bine se preteaza codurile de bare si tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de radiofrecventa.
 
CAPITOLUL IV.
Promovarea vanzarii

DEFINITIE: Promovarea reprezinta acea parte a procesului de comunicatie al firmei prin care aceasta, folosind un ansamblu de metode si tehnici specifice (concretizate în activitati promotionale), încearca sa influenteze comportamentul clientilor sai actuali si potentiali în vederea obtinerii unor rezultate cât mai bune (profituri) pe o perioada mai lunga de timp.
Philip Kotler: “ansamblu divers de instrumente specifice, majoritatea pe termen scurt, destinate sa stimuleze achizitionarea mai rapida sau într-un volum mai mare a unor produse sau servicii de catre consumatori sau de catre clienti industriali”
Utilizarea marcilor este o alta componenta a structurii activitatii promotionale  care polarizeaza atentia  echipelor manageriale din companiile producatoare si distribuitoare. Marcile sunt folosite în stransa relatie cu pereceptia acestora de catra consumatorii finali.Îndeplinind functii multiple, în marketingul modern sunt create marci de productie sau de comert.Marcile de productie sunt aduse in atentia consumatorului în mod diferentiat pentru fiecare serviciu sau produs în parte, în schimb marcile de comert care se bucura de o mare extindere prin crearea lanturilor de distributie  reunesc sub aceeasi marca  o mare varietate de produse sau servicii care sunt vandute de acelasi comerciant. În cazul marcilor de comert comerciantul  sau vânzatorul isi asuma  sarcina deloc usoara de a garanta clientului un anumit nivel  calitativ,indiferent de identitatea producatorului.

În multe astfel de situatii  vînzatorii dispun exclusiv de laboratoare de incercari si de atasare a nivelului calitativ pentru produsele alimentare cat si pentru marfurile nealimentare.Potrivit specialistilor  marcilor trebuie sa li se confere  multiple atributii care sa sporeasca forta promotionala, perceptibilitate ridicata, omogenitate,distinctie,putere de evocare, personalitate, capacitate de memorizare, notorietate si asociativitate. Problema utilizari marcilor este deosebit de împortanta nu numai prin prisma activitatii de promovare,ci si pe un plan mai larg, respectiv privind însasi aspectele fundamentale ale existentei unei marci sau companii pe o anumita piata.În acest context se urmareste conturarea si cunoasterea, în termeni operationali a valorii capitalizate în marca(brand equity),specialisi folosind 5 categorii principale pentru a-i defini componentele:
•    fidelitatea fata de marca
•    constientizarea numelui marcii
•    calitatea perceputa
•    asocieri ale marcii(altele decât perceptia caltatii)
•    alte drepturi de proprietate asupra unor active legate de marca.
Pe plan strategic viziunea  marketingului, companiile sau organizatiile moderne vtrebuie sa decida în privinta utilizarii marci sau marcilor,daca se recurge la promovarea imaginii compeniei în sine sau  a unor marci distincte, independent de numele companiei.A cesta are de luat o decizie de mare însemnatate,deoarece are efecte directe asupra pozitiei organizatiei modene pe piata.De exemplu,daca se decide utilizarea denumiriii companiei ca instrument  pe planul marcii, atunci toate produsele sau serviciile aduse pe piata  trebuie sa fie de un nivel calitativ relativ ridicat,deoarece,în caz contrar  un esec al vreunui produs  au afecta în mod negativ compania în asamblul ei.
La rândul lor,manifestarile  promotionale  reprezinta  o alta componenta sau înstrument al politicii promotionale. În aceasta  categorie sunt incluse  cele mai adesea participarile companiei  la manifestari  cu caracter expozitional  si sponsorizarile. În cazul  acestor instrumente  promotionale este necesar  sa se ia decizii complexe, care vizeaza  selectarea expozitiilor la care se participa  sau a domeniului de sponsorizarea, costurile aferente. Integrarea în alte activitati cu caracter promotional etc.
În fine, publicitatea directa (dupa unii autori printre care Philip Kotler), sau marketingul direct se înscrie, de asemenea, în arsenalul activitatilor promotionale de pasind, însa. de multe sori, cadrul strict al politicii promotionale. Se  are in vedere ca marketingul direct este si o forma de vânzare, nu numai de  promovare în sine a produselor sau serviciilor unei companii.Fara a întra in detalii referitoare la controversele dintrea specialisti  în definirea sau încadrarea marketingilui direct în sfera ampla a marketingului, este notabil faptul ca, în marketingul direct, acest instrument, oricum ar fi definit este vorba de un înstrument de marketing  si-a dovedit deja viabilitatea,sunt tot mai numeroase organizatiile moderne care înclud si marketingul direct în eforturile lor de sprijinire a vanzarilor clasice.Ca urmare a unor eforturi de cristalizare  conceptuala specialisti aduc în discutie  inclusiv componentele specifice ale mixului de marketing direct:
•    baza de date
•    oferta
•    comunicarea
•    logistica.
Aceste componente ale mixului de marketing direct îmbraca numeroase particularitati, prin raportare la componente similare asociate marketingului clasic.


 
 


Bibliografie


1)    Ana Lucia Ristea „Tehnologia Comercializarii Marfurilor”, 1997, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

2)    C-tin Tudose, Vasile Dinu „Tehnologia Comercializarii Marfurilor”, manual pentru licee economice, administrative, de servicii si comerciale, 1993, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

3)    Gabriela Iordache, Delia Georgescu, Valentina Capota „Comert si Servicii”, manual pentru clasa a XI-a, 2005, Editura Niculescu;

4)    Suzana Ilie, Roxana Georgescu „Studiul Marfurilor”, manual pentru Scoala de arte si Meserii, clasa a X-a, 2005, Editura Polirom;

5)    ;

6)    Institutul Virgil Madgearu „Meseria de Comerciant”,1995, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;


7)    2) Revista Magazinul Progresiv, nr.28 iulie-august,   art. „Despre Protectia Consumatorului”, Anca Popescu;

8)    ***www.economist.ro;